Peste 785.000 de maghiari din afara granitelor au solicitat pana acum cetatenia ungara, aproximativ jumatate dintre acestia fiind din Romania, a declarat miercuri, intr-o conferinta de presa, Tiboldi Laszlo, vicepresedintele Consiliul National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT).?El a precizat ca „informatiile sunt obtinute din Ungaria”, iar cele peste 785.000 de persoane provin din toata lumea, noteaza Agerpres.
Potrivit sursei citate, incepand din anul 2011 CNMT sta la dispozitia celor care doresc sa obtina cetatenia ungara, acordand sprijin in intocmirea documentatiei in 31 de birouri deschise in Romania.
Tiboldi Laszlo a spus ca in cei cinci ani de cand functioneaza aceste birouri peste 230.000 de maghiari din Romania au solicitat sprijinul pentru pregatirea documentatiei necesare obtinerii cetateniei ungare.
„In continuare, CNMT, prin birourile sale, incearca sa ajute secuii …




