de Catalina Mihai Publicat la: 27.03.2014 16:36 Ultima actualizare: 27.03.2014 16:43
Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, s-a intalnit, joi, cu ambasadorul rus, Oleg Malghinov, care i-a transmis ca Rusia nu doreste o interventie militara in Crimeea, ramanand, totodata, deschisa dialogului, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Senat.
Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii privind importanta relatiei bilaterale romano-ruse, in ansamblu. In acest context, presedintele Senatului a aratat ca, in ultima perioada, au existat teme in care pozitiile celor doua parti nu au coincis si a exprimat „profunda ingrijorare referitoare la evolutia situatiei din apropierea granitelor Romaniei, situatie care ar putea avea ecou si la noi in tara”, precizeaza sursa citata.
Calin Popescu Tariceanu a tinut sa reitereze „ingrijorarea profunda” pentru o posibila interventie armata a Federatiei Ruse, precizand ca o astfel de decizie este „total inacceptabila”.
La randul sau, ambasadorul Oleg Sergheevici Malginov a asigurat ca Federatia Rusa nu doreste o interventie armata in Crimeea si ramane deschisa dialogului, potrivit comunicatului transmis de Senat.
Diplomatul rus a recunoscut ca situatia actuala este „tensionata”, dar a explicat ca aceasta trebuie evaluata in contextul situatiei globale din Europa dupa …





