Dupa ce secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Antonel Tanase a declarat, in urma cu doua zile, ca aeroporturile ?Henri Coanda? si Baneasa se vor inchide in perioada 2-4 aprilie, pe durata Summitului NATO de la Bucuresti, ieri, premierul Tariceanu a cerut in sedinta de Guvern ca aceasta masura sa nu se aplice. Antonel Tanase declarase anterior ca operatorii aerieni sunt de acord cu inchiderea celor doua aeroporturi pe perioada summitului NATO. „La intalnirea de la Ministerul Transporturilor au participat directorii celor doua aeroporturi, reprezentantii Blue Air, Carpat Air, TAROM si Wizz Air”, ne-a precizat Antonel Tanase. De partea cealalta, reprezentantii mai multor operatori aerieni care opereaza la Otopeni ne-au declarat ca nici o companie aeriana nu poate cere inchiderea celor doua aeroporturi. „Nu se pot anula zborurile regulate pentru curse oficiale. Noi nu am cerut inchiderea aeroporturilor. Daca se va inchide aeroportul ?Henri Coanda?, vom da in judecata Ministerul Transporturilor”, ne-au declarat sursele citate.
„Premierul Tariceanu nu agreeaza ideea inchiderii aeroporturilor Otopeni si Baneasa pe perioada desfasurarii Summitului NATO, pentru ca acest lucru ar afecta transporturile comerciale si de persoane si a cerut Ministerului Transporturilor sa vina cu o solutie”, a anuntat, ieri, purtatorul de cuvant al Guvernului, Camelia Spataru. Ulterior, secretarul de stat Antonel Tanase a recunoscut ca, in sedinta de Guvern de ieri, premierul a cerut ca aceste doua aeroporturi sa nu fie inchise. „Pe data de 15 martie se va lua decizia finala in acest caz”, ne-a declarat Tanase.Si Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) critica decizia autoritatilor. „Este imposibil de crezut ca o capitala a Uniunii Europene sa fie separata de restul lumii pentru trei zile. Orasul Bucuresti este un organism viu, care asigura 55% din traficul zilnic la nivel national. Biletele de avion emise, precum si calatoriile planificate nu pot fi anulate cu aproape o luna de zile inainte cu o asemenea usurinta”, se arata intr-un comunicat al ANAT.




