O noua tehnica de fertilizare in vitro ar putea permite dezvoltarea ovulelor in uter si nu in eprubeta, anunta cercetatorii britanici de la Care Fertility, citati de BBC News.
Metoda e deocamdata in studiu, iar oamenii de stiinta spera ca aceasta sa poata permite ca embrionii sa fie mult mai puternici. Ovulele fertilizate se pun intr-un dispozitiv si se introduc in uter. Dupa cateva zile, dispozitivul e scos din uter, iar embrionii au astfel mai multe sanse sa supravietuiasca dupa implantare. Experimentul va fi realizat pe un grup de 40 de femei, cu varste sub 37 de ani. „Cu cat elimini mai mult din procedurile artificiale, cu atat e mai bine, dar una dintre ingrijorarile mele e ca ovulele trebuie introduse in uter, pe urma scoase si apoi introduse din nou”, spune sceptic Richard Kennedy, de la Centre for Reproductive Medicine, Coventry.





