Tiriac jr. a fost achitat ca urmare a unor depozitii contradictorii

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Magistratii Tribunalului Bucuresti au retinut, in motivarea sentintei de achitare a lui Ion Alexandru Ţiriac, ca administrarea unor mijloace de proba nu s-ar fi realizat corect, iar depozitiile unor martori au fost oscilante, contradictorii si in cele din urma retractate.

„Unele dintre persoanele audiate in cauza au fost ascultate in cursul urmaririi penale si abia in faza cercetarii judecatoresti au fost chemate sa depuna marturie. Depozitiile unora din persoanele audiate in cauza sunt oscilante, confuze si contradictorii culminand cu retractarea celor declarate initial”, se arata in motivarea deciziei de achitare a lui Ion Alexandru Ţiriac.

Magistratii au mai stabilit ca administrarea unor mijloace de proba in cursul urmaririi penale s-a realizat cu incalcarea principiului legalitatii care este sanctionata cu inlaturarea acelor probe. „In cauza nu au fost administrate probe certe de vinovatie care sa demonstreze, dincolo de orice indoiala ca majoritatea infractiunilor imputate inclupatului ar fi fost savarsite cu adevarat”, se mai arata in motivare.

Tribunalul constata ca in privinta acestora nu a fost rasturnata prezumtia de nevinovatie a lui Ion Alexandru Ţiriac astfel ca va dispune achitarea sa sub aspectul savarsirii infractiunilor de trafic de dogiri de mare risc, detinere de droguri in vederea consumului propriu si punere la dispozitie a locuintei in vederea cons ilicit de droguri de mare risc.

Ion Alexandru Ţiriac, fiul omului de afaceri Ion Ţiriac, a fost achitat, pe 18 octombrie, de catre Tribunalul Bucuresti pentru toate faptele de care a fost acuzat de procurori in dosarul „Cocaina pentru VIP-uri”.

spot_img