Toate cataloagele unui liceu nemtean au fost furate si apoi arse in toaleta profesorilor

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Toate cataloagele de la Liceul Economic „Vasile Conta” din Targu Neamt au fost furate, documentele fiind arse in toaleta profesorilor, iar politistii fac cercetari pentru depistarea persoanelor implicate, in timp ce profesorii reconstituie documentele scolare distruse.

Furtul celor 27 de cataloage si a condicii de prezenta a personalului de la Liceul Economic „Vasile Conta” din Targu Neamt a fost constatat, luni dimineata, cand primii angajati ai scolii au venit la serviciu si imediat a fost alertata Politia si au inceput cercetarile.

„Persoana sau persoanele au intrat in unitate pe o usa laterala, care a fost fortata. Au mers apoi in cancelarie, au fortat fisetul in care se tin documentele, de unde au luat toate cele 27 de cataloage. Au disparut si trei condici de prezentaa angajatilor liceului. Prima care a sesizat ca este ceva in neregula a fost femeia de serviciu. Mai apoi, secretara unitatii a constatat disparitia documentelor scolare din fiset. A fost imediat anuntata Politia, iar oamenii legii au facut, toata ziua, cercetari prin scoala. Nu ni s-au oferit informatii asupra mersului cercetarilor”, a spus Eugenia Tiugea – director adjunct al Liceului Economic „Vasile Conta” Targu Neamt.

Potrivit inspectorului principal Catalina Badeanu, purtator de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Neamt, nu mai exista sanse de recuperare a cataloagelor furate, acestea fiind arse chiar in toaleta de langa cancelarie.

„Colegii nostri au descoperit resturi carbonizate din cataloagele furate in toaleta cadrelor didactice. La Liceul Economic ?Vasile Conta?s-au facut si se vor mai face cercetari, dar deocamdata nu exista niciun suspect in acest caz”, a declarat inspectorul principal Catalina Badeanu.

De luni a fost inceputa in liceu operatiunea de reconstituire a cataloagelor furate intrucat anul scolar se incheie peste doua saptamani.

„In ceea ce ne priveste, vom reconstitui toate cataloagele, cu prioritate cele ale elevilor din anii terminali. Ca surse pentru reconstituirea situatiei scolare a elevilor avem caietele de evaluare ale profesorilor si carnetele de note. E un moment greu, dar il vom depasi”, a spus Eugenia Tiugea – director adjunct al Liceului Economic „Vasile Conta” Targu Neamt.

Si Inspectoratul Scolar Judetean Neamt s-a implicat in solutionarea acestui caz, fiind convocat un Consiliu Profesoral exceptional unde s-au stabilit procedurile pentru reconstituirea documentelor scolare.

„Vreau sa-i asigur pe elevii liceului si pe parintii acestora ca acest incident neplacut nu va avea urmari asupra procesului de predare-invatare, si nici asupra activitatii de finalizare a situatiei scolare”, a declarat inspectorul scolar general al judetului Luminita Varlan.

spot_img