Trafic cu ovule, la clinica Sabyc din Bucuresti: Trei persoane au fost retinute

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Trei persoane au fost retinute in vederea arestarii preventive in cazul traficului cu ovule de la Clinica Sabyc. Este vorba despre patronul clinicii, fiul acestuia si angajata care se ocupa de relatiile cu clientii. In prezent firma este sigilata, din sediul ei fiind ridicate mai multe documente, unitati de calculator, precum si sume de bani, in valoare de 200.000 de euro. Procurorii au pus de asemenea sechestru pe doua masini de lux care apartineau patronilor clinicii. Alte 28 de persoane au interdictia de a parasi Bucurestiul.

Zeci de medici si angajati ai clinicii private de fertilizare Sabyc din Capitala au fost audiati, duminica, de catre procurorii DIICOT, in scandalul privind traficul de ovule.

Aproximativ 60 de persoane, printre care si membri din conducerea clinicii, sunt audiate pentru racolare, vanzare si cumparare de celule umane.

Totodata, potrivit Mediafax, procurorii audiaza mai multi donatori, suspectati ca ar fi pus la dispozitie, contra unor sume de bani, celule embrionare.

Potrivit directorului Agentiei Nationale de Transplant, Victor Zota, clinica functiona fara autorizatie.

Nu este prima data cand clinica Sabyc este implicata intr-un asemenea scandal. Aceasta clinica a facut obiectul unui scandal in Israel, in anul 2002, cand rabinul-sef a luat atitudine in privinta fertilizarii evreicelor cu ovule straine.

Ministerul Sanatatii a depus o sesizare la Parchetul Capitalei inca din 2005. Insa, doctorul Miron Harry, patronul Centrului Medical Sabyc, a negat atunci orice implicare a clinicii in traficul de embrioni umani.

Ancheta DIICOT, care se pare ca este prima de o asemenea amploare, este in plina desfasurare.

spot_img