Traian Basescu a apreciat ca, in cadrul dezbaterilor din plenul Senatului, majoritatea „de tip bizon” i-a ignorat cererea ca numirea sefului Directiei Generale de Protectie Interna sa se faca in baza unui aviz imperativ dat al CSAT.
„Prin interventia mea, a fost imposibil sa clintesc majoritatea PSD-ALDE. Dragnea vrea un serviciu pe care sa-l gestioneze singur, prin intermediul actualului, dar vremelnicului ministru al Internelor, pentru ca din procesul de desemnare a sefului noului serviciu, a fost eliminat si premierul”, a afirmat fostul sef al statului.
Basescu a afirmat ca legea nu va trece un eventual test de constitutionalitate la CCR. „Sa scoti presedintele Romaniei din circuitul de desemnare a sefului unui serviciu de informatii militarizat si extrem de puternic este, pe de o parte, o actiune ticaloasa si politicianista, iar, pe de alta parte, neconstitutionala. Presedintele este comandantul fortelor armate, cu sau fara voia lui Dragnea, cu sau fara voia PSD si ALDE. E de la Constitutie, baieti, si nu puteti elimina presedintele, doar pentru ca Dragnea vrea un serviciu la propria-i butoniera.?Sa vedem ce parere va avea CCR”, a mai scris Basescu.
Senatul a adoptat luni cu majoritate de voturi, in calitate de camera decizionala, Ordonanta de Urgenta 76/2016 prin care guvernul Ciolos a infiintat Directia Generala de Protectie Interna (DGPI), eliminand din textul actului normativ obligativitatea ca directorul general al institutiei de a fi militar precum si pe aceea ca el sa fie numit in functie cu avizul CSAT.
Purtatorul de cuvant al presedintelui Klaus Iohannis, Madalina Dobrovolschi, a comentat, marti, modificarile aduse de Senat OUG privind DGPI, afirmand ca demersul are o „miza politica”, limitand atributiile presedintelui intr-un domeniu in care Constitutia ii ofera prerogative, fiind vorba despre afectarea „sanatatii” statului …





