Raluca Turcan, Gheorghe Falca, Mircea Hava, Cristian Busoi si Marian Petrache vor face parte din delegatia Partidului National Liberal care va merge miercuri la consultarile cu presedintele Klaus Iohannis, de la Palatul Cotroceni, potrivit unei comunicari oficiale a liberalilor.
„Am primit invitatia presedintelui Klaus Iohannis. Biroul Politic National a decis sa imi acorde mandat pentru aceste consultari in privinta echipei si a ceea ce vom discuta acolo. Mandatul nostru il vom prezenta intai domnului presedinte Klaus Iohannis. Sunt doua lucruri pe care PNL nu poate sa le ignore si de la care nu va face rabat. Primul este acela ca o persoana condamnata definitiv nu e potrivita pentru a detine functia de prim-ministru”, a declarat, marti, presedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, la finalul sedintei Biroului Politic National al partidului. Potrivit acesteia, al doilea lucru peste care PNL nu poate trece este ca Parlamentul sa faca legi …





