Recomandarea facuta de Consiliul European privind aderarea Romaniei la Schengen nu este o victorie, ci o tergiversare, a declarat, vineri, intr-un interviu pentru RFI, seful Departamentului Schengen din Ministerul de Interne, Marian Tutilescu, potrivit Mediafax.
„N-o privesc nici macar ca pe o victorie. Este iarasi o tergiversare privind luarea unei decizii pe acest subiect extrem de important, de fapt acest dosar european, ca nu e vorba numai de problema Romaniei”, a spus Marian Tutilescu.
Seful Departamentului Schengen reaminteste ca la Consiliul JAI din 22 septembrie anul trecut a mai existat o astfel de situatie, „in care a fost prezentat compromisul franco-german privind aderarea in doua trepte”.
„Din pacate, aceasta formula nu a putut fi adoptata, initial din cauza opozitiei finlandeze si olandeze si mai nou, cand putea fi adoptata acum o ridicare a controalelor la frontiere pe 25 martie, din cauza opozitiei singulare a Olandei”, a adaugat Tutilescu.
In opinia sefului Departamentului Schengen, rezolutia adoptata joi de Consiliul European „nu fixeaza neaparat un orizont, ci transfera problema in septembrie”, cand ar trebui sa se ia o decizie. Tutilescu a precizat ca formularea este „recomanda” Consiliului JAI sa se intoarca la aceasta problema in septembrie, nu este o formulare transanta de genul „se va lua o decizie””.
Marian Tutilescu a mai spus ca sansele unei aderari la Schengen in acest an nu scad, „dar sigur ca nici nu este o decizie transanta”.
„Exista premise ca in cazul obtinerii unui raport de etapa pozitiv pe Mecanismul de Cooperare si Verificare, vara aceasta, Olanda sa-si schimbe pozitia. Dar, din pacate, este inca foarte mult relativism in ceea ce priveste mecanismul de decizie european, pentru ca daca raportul pe justitie de anul trecut din vara a fost perceput pozitiv de cvasi-totalitatea statelor membre, Olanda nu l-a perceput ca atare. Perceptia este una extrem de subiectiva”, a mai spus Tutilescu.
Seful Departamentului Schengen a aprecizat ca „este un progres intr-adevar aceasta decizie a Consiliului European, dar …




