Derbiul dintre echipele „U” Cluj – CFR este cel mai vechi din Romania, iar povestea sa a inceput in urma cu 100 de ani, scrie Agerpres.
Potrivit presedintelui Comisiei de Istorie si Statistica a Federatiei Romane de Fotbal, Razvan Toma, derbiul Clujului este cel mai vechi derbi din Romania care inca se disputa. Informatia a fost citata de cei doi ziaristi – Tiberiu Farbas si Bogdan Stanciu – in cartea „Cluj contra Cluj”, editata in urma cu doi ani, pe care au dedicat-o uneia dintre cele mai lungi si mai zbuciumate istorii a fotbalului romanesc, dar si a rivalitatii care a insotit meciurile celor doua echipe.Istoria celor doua echipe incepe in 1920, dupa Marea Unire din 1918, cand fata Transilvaniei, dar mai cu seama a Clujului, avea sa se schimbe radical si pentru totdeauna.”La Cluj, ca in tot vestul Romaniei, se consemna moartea unui imperiu si nasterea unei tari noi, mari cat sa poata cuprinde ambitiile unei natiuni careia parea ca nimic nu ii poate sta in cale. O mana de tineri, veniti de prin marile orase ale defunctului imperiu sa isi continue scoala la Cluj, au pus bazele lui „U” inca de prin 1919, sub numele de Societatea Sportiva a Studentilor Universitari (SSSU)”, spun cei doi autori in prefata cartii lor.
Iar echipa CFR exista deja, din 1907, sub numele de KVSC (Kolozsvary Vasutas Sport Cluj – Clubul Sportiv feroviar din Cluj), care in 1911 a fost rebotezata KTC (Kolozsvary Torna Club – Clubul de Gimnastica Cluj).”Atat „U”, cat si CFR nu au fost niste echipe foarte importante in perioada interbelica. Marile echipe interbelice erau cele care proveneau din fostul imperiu austro-ungar, clubul Atletic KATS, evreii Hagibor sau echipa Academiei Comerciale.
CFR Cluj era continuatoarea echipei maghiare. Asta a fost si este o chestiune controversata. Gheorghe Bodea, care este istoricul oficial al „U” Cluj, sustine ca nu exista nicio legatura intre echipa romaneasca de dupa 1919 si echipa maghiara cu acelasi nume pentru ca era echipa cailor ferate, dinainte de 1 decembrie 1918. Dar noi cand am facut documentarea pentru carte am vazut foarte clar in presa vremii , in „Infratirea”, ca a durat un an si jumatate preluarea activelor Regionalei Cai Ferate CFR maghiare de catre CFR-ul romanesc, inclusiv echipa a fost preluata, cu tot ce a avut ea, patrimoniu, palmares, culori, jucatori. Deci noi suntem de parere ca intr-adevar CFR Cluj este continuatoarea echipei KTSC, KTC – ca a avut mai multe denumiri inainte de Unire”, a spus Tiberiu Farcas.Primul campionat s-a jucat in 1920-1921, iar data primului meci dintre KTC (CFR) si SSSU („U” Cluj) a fost 13 octombrie 1920. Feroviarii au spulberat echipa studentilor cu un scor de 8 la 0, care este si cea mai mare diferenta de scor inregistrata vreodata la un meci dintre cele doua echipe. Nu se cunoaste componenta echipei, nici marcatorii, ci doar faptul ca s-a jucat pe un teren din Parcul Central.In meciul retur scorul a fost de 1 la 1.”SSU intra in actiune cu elemente noui si arata un mare progres fata de jocul sau din anul trecut. Dorinta universitarilor de a se numara intre primele echipe – unde le este locul – ii determina la un joc de mare fineta, echivalent ca tehnica cu CFR (fost KTC), minus brutalitatea excesiva ce a caracterizat intotdeauna echipa CFR. Intr-un joc de situatie bine exploatata, SSU cistiga primul goal in minutul 9. Se desvolta un joc agil, uneori aglomerat si abia catre finele primei jumatati se compenseaza CFR printr”un goal trimis in poarta SSU, de altcum bine aparata. Jumatatea a doua continua cu un stil bun la SSU, care infrange toate dorintele de cistig ale echipei CFR”, spune prima cronica a unui meci U Cluj – CFR, cu mentiunea ca ziarul „Infratirea” avea o atitudine favorabila echipei universitarilor.Cele doua echipe au continuat sa se intalneasca in amicale si meciuri oficiale. „U” Cluj s-a dezvoltat incet-incet si a devenit o echipa iubita, lucru datorat in mare parte faptului ca era reprezentanta Universitatii Regele Ferdinand, care era una dintre principalele institutii romanesti din Transilvania de dupa Unire.”Era principala institutie a romanismului. Universitatea a fost clar, asa cum arata si Petru Poanta in cartea „Clujul interbelic” principalul centru catalizator al energiilor romanismului dupa 1918. Iar acest val de nationalism s-a rasfrant si asupra fotbalului. „U” Cluj incet-incet a prins puteri, a devenit consacrata, fara mari performante, a jucat totusi finala campionatului national si de acolo rezulta rivalitatea. E o perioada romantica. Fotbalul nu era industria de astazi, era un hobby, era la inceput in gusturile oamenilor, adica nu era la inceput ca si activitate sportiva si recreativa pentru ca se juca demult in Ardeal, dar nu era nici principala distractie a oamenilor. Dar relatarile de presa arata ca venea lumea la meciuri. …





