Dupa doua luni de criza, deschiderea-surpriza de sambata seara a presedintelui Ianukovici a intervenit dupa o saptamana marcata de violente in capitala Ucrainei si de o accentuare a contestarii in regiuni.
Seful statului a propus sambata seara concesii-surpriza pentru liderii opozitiei, in tentativa de a rezolva criza politica, mentinandu-si in acelasi timp propria pozitie de putere, in timp ce manifestatiile de masa se propaga in tara.
Lui Arseni Iaseniuk, seful celui mai mare bloc de opozitie din Ucraina, i-a oferit functia de premier, inlocuindu-l pe Mikola Azarov, iar fostului campion mondial de box Vitali Klisko i-a propus postul de vicepremier. Reveniti in mijlocul miilor de manifestanti din Piata Independentei (Maidan), ei au declarat ca opozitia nu va da inapoi si va continua negocierile de pace si au asigurat ca vor ramane mobilizati pana la satisfacerea tuturor exigentelor, in primul rand convocarea alegerilor prezidentiale in acest an si nu anul viitor, asa cum era prevazut. Lupta continua, negocierile vor continua.
De asemenea, seful statului a acceptat crearea unui grup de lucru insarcinat cu „modificarea legislatiei privind referendumul si posibil, prin acest mecanism, propunerea amendarii Constitutiei, pentru transmiterea de prerogative crescute catre guvern. Opozitia cere revenirea la Constitutia din 2004, adoptata dupa „revolutia portocalie” care a dotat Ucraina, fosta republica sovietica, cu un regim parlamentar si deci cu puterea apartinand primului ministru. Dar Constitutia a fost mai tarziu modificata, dand puterea esentiala presedintelui. Manifestantii nu
si-au ascuns deceptia fata de propunerile presedintelui, ei cerand plecarea acestuia pur si simplu.
Putin dupa aceasta interventie, circa 2.000 de contestatari s-au masat in jurul „Casei ucrainene”, cladire din centrul Kievului ocupata de membrii fortelor de securitate si apropiata de Piata Independentei, inima contestarii. Multi au reusit sa intre in cladire, au aruncat cocktailuri Molotov, in timp ce fortele de ordine au ripostat cu grenade si lansatoare de apa, in pofida temperaturii de minus 15 grade. Ieri, in cursul zilei, ministrul de Interne a declarat ca ar putea folosi forta pentru dispersarea celor peste 100.000 manifestanti reveniti in centrul Kievului.
In afara capitalei, sediile administrative din majoritatea regiunilor din Vest, care doresc o aderare la UE, au fost ocupate de mii de manifestanti care cer plecarea guvernului numit de Ianukovici. Sambata, miscarea s-a propagat spre nord si est. In afara presiunii interne, Ianukovici se afla si sub cea a UE, …





