Femeile sunt mai responsabile decat barbatii cand vine vorba de gestionarea finantelor, arata un studiu international, citat de Reuters. Motivul principal rezida din straduinta de-a deveni independente financiar, lucru care le determina sa nu se indatoreze atat de usor. Mitul ca femeile sunt foarte cheltuitoare este contrabalansat de rezultatele unui studiu recent, realizat in 12 tari de pe mapamond. Potrivit achetei Synovate, femeile sunt mai responsabile cu banii decat barbatii. Peste jumatate dintre respondentii de ambele sexe considera ca doamnele se descurca mai bine la gestionarea finantelor, cel mai mare procentaj fiind inregistrat in Mexic, 72%. Totusi, aproape 50% dintre femei admit ca sunt mai cheltuitoare decat partenerii, lucru relevat si de raspunsurile a 60% dintre barbati. Patru din zece femei recunosc ca isi folosesc o parte din castiguri pentru a-si acoperi cheltuielile facute cu cardurile de credit. Totodata, ele sustin, in proportie de 70%, ca detinerea mai multor carduri de credit sporeste gradul de indatorare al unei persoane. Raspunsurile releva un mai mare grad de constientizare in cazul femeilor decat al barbatilor, spun cei care au realizat studiul. „Capacitatea de a cheltui mai mult decat ai in portofel, prin utilizarea cartilor de credit, poate duce la crearea unor mari datorii. Importat este autocontrolul”, a subliniat Claire Braverman, reprezentat al Synovate SUA. Sondajul arata ca aproape 6 din 10 doamne se considera independente financiar de partenerii lor. Totusi, in ciuda acestui fapt, 43% dintre ele sunt de parere ca barbatul ar trebui sa fie responsabil de plata datoriilor legate de intretinere si ipoteca. Studiul Synovate a fost realizat in decembrie pe un esantion de 4.500 de femei din 12 tari: Africa de Sud, Australia, Brazilia, Bulgaria, Canada, Franta, Indonezia, Malaiezia, Marea Britanie, Mexic, Olanda si State Unite ale Americii. Totodata, un numar egal de barbati au fost intervievati. Rezultatele pot duce la imbunatatirea produselor financiare destinate femeilor, spun reprezentantii companiei.





