Un barbat din cartierul Gradiste al municipiului Arad strange semnaturi pentru a incerca sa-l faca pe preotul ortodox sa traga clopotele mai incet la biserica, pe motiv ca?ar depasi limita maxima de zgomot admisa de lege, potrivit Mediafax.
De partea cealalta, preotul nici nu vrea sa auda si il invita pe barbat sa se apropie mai mult de biserica.
Aradeanul Razvan Anghel a precizat ca strange semnaturi, pe contul sau de Facebook.
„De azi strang in Cartierul Gradiste semnaturi ca sa-l convingem pe preotul Roja sa dea clopotele mai incet la biserica noua, ca e cam tare. Daca stai in Gradiste si ti se pare prea tare sau daca ai un prieten care sta in Gradiste si stie despre ce vorbesc, da un semn”,?a scris Razvan Anghel pe pagina de socializare.
El a declarat ca la biserica din Gradiste se trag clopotele zilnic, la orele 08.00, 12.00 si 18.00, chiar daca lacasul de cult nu a fost dat inca in folosinta. De asemenea, el precizeaza ca s-ar depasi limita maxima admisa de lege.
„Stau cam la 200 de metri de biserica. (…) Nu am luat legatura cu preotul, am sunat la Episcopia Aradului, mi-au zis sa nu fac cerere ca pot sa vorbesc direct cu ei, le-am zis de problema, mi-au dat numarul preotului, dar nu mi-a raspuns niciodata la telefon. Cei de la parohie mi-au zis ca asta nu poate fi o problema, ca poate mi se pare. Si chiar am crezut ca poate mi se pare si am o problema sau am urechile foarte sensibile. Si am cumparat un sonometru. Dupa cum arata testul, zgomotul e undeva intre 70 si 80 de decibeli, in conditiile in care maxima admisa e de 80 de decibeli”,?a spus aradeanul.
Razvan Anghel banuieste ca nu clopotele sunt de vina, ci constructia bisericii, care nu este inca finalizata.
„Vreau sa vorbesc cu un avocat si inainte, vreau sa vorbim cu preotul, presupun ca nu a capitonat turla, nu cred ca sunt o problema clopotele. Probabil ca nu e gata constructia, practic biserica nu e data in functiune. (…) Vecinii toti m-au felicitat pentru initiativa, dar pe furis, personal, nimeni nu are curajul sa vina sa semneze sau sa ia o pozitie oficiala, poate le e frica”, a mai spus Razvan Anghel.
Parintele Viorel Roja spune ca biserica are clopote profesioniste care se incadreaza in normele europene, cumparate din Innsbruck, Austria.
„Clopotele trag din 2015 si in acest interval de timp, ca unul care cunosc tot arealul parohiei, pot sa remarc faptul ca oamenii sunt incantati, fascinati si foarte …





