Un soarece. Asta a descoperit un barbat intr-un salam cumparat de la un supermarket din Iasi. Potrivit Mediafax, barbatul a sesizat Inspectoratul Regional pentru Protectia Consumatorului.
„La OPC Iasi a fost inregistrata o reclamatie a unui barbat care a achizitionat de la un supermarket din Iasi salam de vara extra preambalat, produs de o societate din Tulcea, si care a gasit in acesta un corp strain. La o prima examinare pare a fi un soarece”, se arata in comunicatul transmis, miercuri, de Inspectoratul Regional pentru Protectia Consumatorului Iasi, citat de Mediafax.
Mai multe probe din produs au fost trimise, pentru a fi analizate, la laboratorul Larex. In acelasi timp, OPC Tulcea a efectuat un control la firma care produce salamul si nu descoperit nereguli. Unitatea tulceana respecta procedurile de instruire a personalului cu privire la regulile de igiena la locul de munca.
„Deocamdata, asteptam rezultatele de la Larex, apoi vom vedea ce sanctiuni se impun in acest caz. Amenda pentru astfel de abateri se incadreaza intre 3.000 si 30.000 de lei”, mai precizeaza reprezentantii Inspectoratului Regional pentru Protectia Consumatorului.





