Rezveratrolul, un antioxidant care se gaseste din abundenta in vinul rosu, poate incetini imbatranirea organismului si preveni deteriorarea functiilor cardiovasculare, asociate inaintarii in varsta, potrivit unui studiu american publicat in Cell Metabolism.
Studiul, realizat si finantat partial de Institutul national american de geriatrie (NIA), a fost facut dupa publicarea rezultatelor unor teste din 2006, care au demonstrat ca rezveratrolul poate imbunatati sanatatea si prelungi viata in cazul cobailor care sufera de un exces de greutate.
Concluziile celui mai nou studiu confirma rezultatele analizelor precedente, sugerand ca rezveratrolul, o molecula care se gaseste mai ales in struguri, imita, in cazul cobailor, anumite efecte ale reducerii numarului de calorii, metoda cea mai eficace descoperita pana in prezent de a prelungi viata mamiferelor si de a minimaliza efectele imbatranirii asupra organismului.
Cercetatorii de la NIA (National Institute on Aging) sunt de parere ca rezveratrolul poate sta la baza unor tratamente impotriva efectelor imbatranirii, insa subliniaza ca studiul lor s-a bazat pe cobai si nu pe oameni si ca mai sunt necesare alte teste clinice pentru a analiza mai in amanunt celebra molecula.
Ei au comparat mai multe grupuri de cobai. Unul a primit hrana obisnuita, al doilea a avut o dieta bogata in calorii si al treilea a primit hrana o data la doua zile. Cativa cobai alesi din fiecare grup au primit si un supliment de rezveratrol, in doze variate.
Profesorul Richard Hodes, director al NIA, a indicat ca efectele avute de rezveratrol asupra sanatatii cobailor au fost notabile. Molecula a contribuit la incetinirea deteriorarii functiilor vasculare, afectate de imbatranire si de excesul de greutate, asa cum l-au indicat mai multi parametri. Nivelul colesterolului total s-a redus net la cobaii de 22 de luni non-obezi dupa zece luni de tratament cu rezveratrol. In plus, artera aorta a cobailor de 18 luni, obezi sau cu greutate normala, functiona mult mai bine in cazul animalelor care au primit rezveratrol.
Printre celelalte efecte pozitive remarcate la cobaii care au primit rezveratrol se numara: o mai buna sanatate a oaselor, din punct de vedere al densitatii si volumului, un mai bun echilibru si coordonare motrica.
Insa cercetatorii nu au remarcat o prelungire notabila a mediei de viata a cobailor.





