de Sorina Ionasc Publicat la: 15.04.2013 19:31 Ultima actualizare: 15.04.2013 20:00
Initiativa deputatului Remus Cernea privind parteneriatul civil intre homosexuali a starnit nemultumiri, cel putin in Partidul Conservator, care a anuntat ca va organiza „un mars al tacerii” pentru a promova valorile familiei si pentru a-si face cunoscuta pozitia anti-homosexuali. In timp ce senatorul liberal Puiu Hasotti a spus ca homosexualitatea este o boala, un deputat PC, Constantin Avram, le recomanda sa mai mearga la psiholog, precizand ca este nevoie de o atitudine.
Avram:”Le-as recomanda vizite la psiholog”
Deputatul PC Constantin Avram spune ca homosexualitatea nu este neaparat o boala, dar ca nu ar strica mai multe vizite la psiholog.
„Nu e neaparat e nevoie de un mars, cat e nevoie de o atitudine. PC are in doctrina sa valorile bisericii, familiei, educatiei si armatei. Noi punem mare pret pe familie si avem reactii de contrapondere vizavi de orice pune in pericol familia. Comportamentul acestei minoritati sexuale trebuie de la bun inceput sa ne cunoasca pozitia PC si cred ca e binevenit chiar si un mars. E un semnal de aparare. Eu recomand unor astfel de oameni vizite mai dese la psihologi”, a spus Avram, pentru gandul.
O pozitie ferma impotriva casatoriilor intre persoane de acelasi sex o are si viceliderul senatorilor PC, Eugen Durbaca. Acesta considera ca homosexualitatea este „imprumutata din alte tari” si ca nu este normala.
„Nu stiu daca este bine sa facem marsul, eu nu am nimic cu ei, trebuie sa traiasca si ei. Cred ca e ceva imprumutat din afara. Eu merg pe traditia romaneasca, unde casatoriile sunt doar intre barbati si femei. O societate sanatoasa inseamna o societate normala. Eu ca om normal consider ca homosexualitatea e ceva anormal”, a declarat senatorul, contactat de gandul.
Pelican: „E mult zgomot pentru nimic”
Referitor la initiativa deputatului Cernea, fostul comentator sportiv, actual senator PC, Dumitru Pelican, considera ca este facuta doar pentru a iesi in evidenta, sansele ca ea sa fie aprobata fiind minime.
„E o actiune care inseamna un gest de normalitate si crestinism. E un pic deplasata si regretabila declaratia domnului Hasotti, cred ca si dansul o regreta. Domnul Remus Cernea vrea doar sa iasa in evidenta, nu are cum sa treaca o astfel de initiativa.? Nu cred ca homsexualitatea poate fi o problema, e o manifestare pe care romanii o fac. Suntem o tara libera. Dar este zgomot mult pentru nimic. Suntem un popor de crestin-ortodocsi, ar trebui …





