Un grup de ONG-uri a elaborat un proiect de modificare a Legii nr. 60/1991 privind adunarile publice, pentru o mai mare libertate a manifestatiilor si limitarea interventiei fortelor de ordine, initiativa fiind dezbatuta marti, la Parlament, cu reprezentanti ai Politiei si Jandarmeriei, potrivit Mediafax.
Proiectul de lege a fost inaintat de Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) si Agentia de Monitorizare a Presei – ActiveWatch. La intalnirea care a avut loc la Parlament au participat reprezentantii ONG-urilor initiatoare, respectiv Diana-Olivia Hatneanu, director executiv APADOR-CH, si Mircea Toma, presedintele ActiveWatch, alaturi de reprezentanti ai unor organizatii care au fost consultate in elaborarea proiectului de lege – Centrul de Resurse pentru participare publica (CeRe), ProDemocratia, Militia Spirituala, ReGeneration, Institutul de Politici Publice, Asociatia Accept, Asociatia Nationala a Birourilor de Consiliere pentru Cetateni (ANBCC).
De asemenea, au fost prezenti reprezentanti ai Jandarmeriei – Aurel Moise, seful Directiei de Ordine si Siguranta Publica din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane, Politiei – Viorel Tudose, sef serviciu in cadrul Directiei de Ordine Publica a Inspectoratului General al Politiei Romane, senatorul PNL Ioan Ghise si juristul sau, Ion Ciochina, un reprezentant al deputatului PNL Alina Gorghiu, Ciprian Frandes, alaturi de reprezentanti ai Secretariatului General al Guvernului (SGG) si Ministerului Justitiei.
Diana Hatneanu a precizat, pentru MEDIAFAX, ca in lege este prevazuta, teoretic, in momentul de fata, libertatea de exprimare in public, insa, practic, trebuie urmata o procedura de notificare a unei actiuni, care este, de fapt, o solicitare de autorizare, chiar daca nu se foloseste acest termen. Apoi, se impun ingradiri care fac ca o manifestatie sa fie cat mai putin vizibila in spatiul public.
„Manifestatiile se petrec acum altfel – mai spontan, cu un numar mai redus de participanti -, nu ca la inceputul anilor „90, cand a fost scrisa legea”, atrage atentia Hatneanu.
In cadrul dezbaterii, ea a mai amintit ca a existat, cu un an in urma, un proiect de modificare a legii, initiat de Ministerul Administratiei si Internelor (MAI), „care ingradea si mai mult dreptul la libera exprimare”, in conditiile in care legea in vigoare „n-a fost facuta sa incurajeze manifestatiile, ci sa le incurce”. Proiectul respectiv a fost insa oprit in faza de consultare publica si nu a ajuns in Parlament.
La randul sau, Mircea Toma a declarat ca mesajul organizatiilor care sustin acest proiect este ca „libertatea de exprimare nu trebuie autorizata”, iar legea actuala nu mai corespunde realitatilor din Romania in ceea ce priveste actiunile de protest.
Modificarile propuse de societatea civila vizeaza, in primul rand, eliminarea obligativitatii declararii unei adunari publice, cu exceptia a doua cazuri expres prevazute de lege – pentru competitiile/manifestarile sportive internationale, indiferent de locul de desfasurare a acestora, si in cazul in care exista un organizator al adunarii publice si acesta detine indicii temeinice sau dovezi ca desfasurarea adunarii publice s-ar putea solda cu …





