Medicul Alin Stirban, membru fondator al Societatii de Neuropatie Diabetica – Neurodiab, a devenit primul roman caruia i-a fost acordat premiul de cercetare Fritz-Worwag, distinctie care se inmaneaza medicilor diabetologi care au o contributie stiintifica importanta in utilizarea preventiva si terapeutica a biofactorilor in cazul complicatiilor provocate de diabet.
Premiul stiintific, in valoare de 10.000 de euro, a fost acordat medicului Alin Stirban, director in cadrul Institutului pentru Cercetarea Metabolica Profil din Neuss, cu ocazia Congresului Societatii Germane de Diabet, organizat la Berlin.
„Medicul roman este considerat un „expert in terapia complicatiilor provocate de diabet”, a precizat la ceremonia de decernare a premiului presedintele juriului, prof. dr. Konrad Federlin, din Giessen, Germania.
In timpul cercetarilor sale in domeniul diabetului, care au durat ani de zile, dr. Alin Stirban s-a ocupat intensiv de biofactorul benfotiamina, un precursor biodisponibil al vitaminei B1 (tiamina), care s-a folosit mai ales in terapia neuropatiei diabetice, arata sursa citata.
Astfel, in studiile realizate in Clinica de Diabet a Centrului Cardiac si Diabetic NRW, Bad Oeynhausen, medicul roman a obtinut date clinice relevante cu privire la proprietatile protective vasculare ale administrarii vitaminei B1, precursor al benfotiaminei, la persoanele cu diabet.
Cercetarile dr. Stirban demonstreaza ca benfotiamina este folosita in special in terapia neuropatiei diabetice, avand un potential de protectie chiar si in cazul persoanelor cu diabet zaharat cu risc cardiovascular mare.
De asemenea, studiul arata si ca efectul protector al benfotiaminei este cel mai promitator in fazele timpurii ale leziunilor vasculare.
„In calitate de presedinte al Societatii de Neuropatie Diabetica, societate din care dr. Alin Stirban face parte, nu pot decat sa …





