Un politist bucurestean si alte sase persoane au primit ordonante de retinere de la procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), pentru ca au format un grup infractional care se ocupa de trafic de droguri in locuri din Capitala si de pe litoral frecventate de VIP-uri.
Acuzatiile sunt de constituire in grup infractional organizat in scopul savarsirii infractiunilor de trafic si detinere pentru consum propriu de droguri de mare risc, fapte comise in forma continuata.
DIICOT informeaza ca, pe 13 octombrie, inculpatii Vasile Ciobanu, zis „RAJ”, cunoscut membru al lumii interlope din capitala si Cristian Daniel Paraschiv, „cunoscut in mediul TV”, au fost prinsi in flagrant in timp ce incercau sa vanda unui investigator sub acoperire cantitatea de patru grame cocaina.
In cursul aceleiasi zile au fost efectuate un numar de 12 perchezitii domiciliare simultane in capitala si in judetul Ilfov. De la resedintele si domiciliile inculpatilor au fost ridicate si indisponibilizate diverse sume de bani, arme albe, arme de foc, cartuse, o cagula faciala, o legitimatie pe care este inscris „Asociatia de Lupta impotriva Drogurilor” apartinand lui Vasile Ciobanu, un autoturism marca Toyota, 7 telefoane mobile, 10 cartele SIM si un laptop.
Cu ocazia perchezitiilor, la una dintre adrese a fost depistata si o fabrica ilegala de producere si imbuteliere a produselor alcoolice, inculpatul care folosea locuinta respectiva fiind cercetat si in dosarul cunoscut de presa sub denumirea de „Afacerea Bachus”.
Procurorii precizeaza ca inculpatul Gheorghe Curelea, de 36 de ani, este agent principal operativ in cadrul D.G.P.M.B. – Politia Sector 4 Bucuresti.





