Astazi se implinesc 25 de ani de la adoptarea Proclamatiei de la Timisoara, redactata in urma unei manifestatii populare din Piata Operei inceputa cu o zi inainte. George Serban, initiatorul Proclamatiei si al declararii zilei de 16 decembrie ca zi nationala de lupta impotriva totalitarismului, a fost inspirat in demersul sau de colaboratoarea sa, Alexandra Indries.
Cea mai cunoscuta dintre cele 13 puncte ale Proclamatiei este punctul 8, care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii comuniste sau al Securitatii sa nu aiba dreptul de a lucra in functii publice pe o perioada de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punand accent mai ales pe functia de presedinte.
In perioada urmatoare, documentul a fost recunoscut si sprijinit de sute de asociatii civice si aproape patru milioane de cetateni au semnat apeluri in favoarea introducerii punctului 8 in legea lectorala.
Textul Proclamatiei:
Populatia orasului Timisoara a fost initiatoarea Revolutiei romane. Intre 16 si 20 decembrie 1989, ea a purtat, de una singura, un inversunat razboi cu unul dintre cele mai puternice si mai odioase sisteme represive din lume. A fost o inclestare cumplita pe care noi, timisorenii, o cunoastem la adevaratele ei proportii.
De-o parte populatia neinarmata, de cealalta parte Securitatea, Militia, Armata si trupele zeloase de activisti ai partidului. Toate metodele si mijloacele de reprimare s-au dovedit insa neputincioase in fata dorintei de libertate a timisorenilor si hotararii lor de a invinge. Nici arestarile, nici molestarile, nici chiar asasinatele in masa nu i-au putut opri. Fiecare glont tras a adus pe baricadele Revolutiei alti o suta de luptatori. Si am invins.
In 20 decembrie 1989, Timisoara a intrat definitiv in stapanirea populatiei, transformandu-se intr-un oras liber, in marea inchisoare care devenise, in acele zile, Romania.
Din acea zi, intreaga activitate din oras a fost condusa, de la tribuna din Piata Operei, de Frontul Democrat Roman, exponent in acel moment al Revolutiei de la Timisoara.
In acea zi, armata a fraternizat cu demonstrantii, hotarand sa apere impreuna cu ei victoria obtinuta. In 21 decembrie, in Piata Operei, peste o suta de mii de glasuri scandau: „Suntem gata sa murim!” O serie de fapte intamplate in Romania indeosebi dupa 28 ianuarie 1990, vin in contradictie cu idealurile Revolutiei de la Timisoara. Aceste idealuri nici nu au fost aduse la cunostinta opiniei publice romanesti de catre mass-media centrala, decat partial si confuz. In asemenea conditii, noi, participantii nemijlociti la toate evenimentele dintre 16 si 22 decembrie 1989, ne vedem nevoiti sa explicam intregii natiuni pentru ce au pornit timisorenii Revolutia, pentru ce au luptat si multi si-au jertfit viata, pentru ce suntem in continuare hotarati sa luptam cu orice pret si impotriva oricui, pana la victoria deplina.
1. Revolutia de la Timisoara a fost inca din primele ei ore, nu doar anticeausista ci si categoric anticomunista. In toate zilele Revolutiei s-a scandat, de sute de ori: a”Jos comunismul!”. In consens cu aspiratia sutelor de milioane de oameni din Estul Europei, am cerut si noi abolirea imediata a acestui sistem social totalitar si falimentar. Idealul Revolutiei noastre a fost si a ramas reintoarcerea la valorile autentice ale democratiei si civilizatie euro?pene.
2. La Revolutia de la Timisoara au participat toate categoriile sociale. Pe strazile Timisoarei au cazut, secerati de gloante, unul langa altul, muncitori, intelectuali, functionari, studenti, elevi, copii si chiar locuitori ai satelor, veniti in sprijinul Revolutiei. Suntem categoric impotriva tehnicii, tipic comuniste, de dominatie prin invrajbirea claselor si categoriilor sociale. Pe temeiul ideologiei a”luptei de clasa” s-au urcat la putere bolsevicii in 1917, pe acelasi temei, nomenclatura comunista romana a instigat dupa 1944 o clasa sociala impotriva alteia, a dezbinat societatea pentru a o supune mai usor terorii. Avertizam impotriva pericolului repetarii acestei triste istorii si chemam muncitorii, intelectualii, studentii, taranii si toate categoriile sociale la un dialog civilizat si constructiv, pentru a reface neintarziat unitatea din timpul Revolutiei. Trebuie plecat de la realitatea ca toate aceste categorii sociale au fost oprimate in regimul comunist si nici una nu doreste astazi raul celorlalte.
3. La Revolutia de la Timisoara au luat parte oameni din toate categoriile de varsta. Chiar daca tineretul a fost preponderent, este drept sa recunoastem ca oameni de toate varstele s-au batut cu aceeasi darzenie pentru cauza Revolutiei. Lista victimelor, desi incompleta, este o dovada in acest sens.
4. Pentru victoria Revolutiei din Timisoara s-au jertfit, alaturi de romani, si maghiari, si germani, si sarbi si membri ai altor grupari etnice care de secole conlocuiesc in orasul nostru pasnic, in buna intelegere. Timisoara este un oras romanesc si european, in care na?tionalitatile au refuzat si refuza nationalismul. Invitam pe toti sovinii din Romania, indiferent ca sunt romani, maghiari sau germani, sa vina la Timisoara, la un curs de reeducare in spiritul tolerantei si al respectului reciproc, singurele principii care vor domni in viitoarea Casa a Europei.
5. Inca in data de 16 decembrie, din primele ore ale Revolutiei, una dintre lozincile cele mai des scandate a fost: a”Vrem alegeri libere!” Ideea pluralismului a fost si a ramas una dintre cele mai scumpe timisorenilor. Suntem convinsi ca fara partide politice puternice nu poate exista o democratie autentica, de tip european. Cu exceptia celor extremiste, de stanga sau de dreapta, toate partidele au drept la existenta in cetatea Timisoarei. In orasul nostru nu au fost atacate si devastate sediile partidelor politice, nici unul dintre membrii acestora nu a fost amenintat, insultat sau calomniat. Membrii partidelor politice sunt concetatenii nostri, sunt colegii nostri de munca, sunt prietenii nostri care au opinii politice. Democratia europeana inseamna libera exprimare a opiniilor politice, dialogul civilizat intre exponentii lor si competitia loiala pentru cucerirea adeziunii politice si, implicit, a puterii de stat. Am fi acceptat in sistemul democratiei romanesti si Partidul Comunist Roman, daca el nu ar fi fost compromis total si definitiv de catre nomenclatura sa, degenerand in fascism rosu. In tarile est europene in care partidele comuniste si-au pastrat minima decenta, societatea le contesta in principiu, dar le tolereaza in fapt. La noi, partidul comunist a ajuns insa pana la genocid, si prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici in principiu, nici in fapt, indiferent sub ce denumire ar incerca sa renasca.
6. Dupa patru decenii de educatie si propaganda exclusiv comunista, exista in constiinta tuturor romanilor prejudecati apartinand acestei ideologii. Existenta lor nu este o vina pentru purtator. Manipularea lor, insa, de catre grupuri interesate in renasterea comunismului si reinstaurarea lui la putere este un act contrarevolutionar. Pe lista de lozinci, multiplicata la xerox si impartita in 28 ianuarie, demonstrantilor din Piata Banu Manta din Bucuresti, se aflau si slogane vechi de 45 de ani. Identificarea, de pilda, a partidelor a”istorice” cu partide vanzatoare de tara este un astfel de slogan si constituie o calomnie. Dimpotriva, activistii comunisti de acum 45 de ani, dintre care unii au si astazi functii importante in conducerea tarii, se fac vinovati de tradarea Romaniei si aservirea ei URSS-ului. Ei sunt cei care scandau atunci: a”Stalin si poporul rus, libertate ne-au adus!” si nu membrii partidelor a”istorice”. Acestia din urma s-au opus transformarii Romaniei intr-un satelit al Moscovei si unii au platit cu viata aceasta indrazneala. Se impune redactarea de urgenta a unei scurte, dar corecte, istorii a perioadei 1944-1950 si difuzarea ei in tiraje de masa.
7. Timisoara a pornit Revolutia impotriva intregului regim comunist si intregii sale nomenclaturi si nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politica a unui grup de dizidenti anticeausisti din interiorul PCR-ului. Prezenta acestora in fruntea tarii face moartea eroilor din Timisoara zadarnica. I-am fi acceptat poate in urma cu zece ani, daca la Congresul al XII-lea al partidului s-ar fi alaturat lui Constantin Parvulescu si ar fi rasturnat clanul dictatorial. Dar n-au facut-o, desi aveau si prilejul, si functii importante, care le acordau prerogative. Dimpotriva, unii chiar au ascultat de ordinul dictatorului de a-l huli pe dizident. Lasitatea lor din 1979 ne-a costat inca zece ani de dictatura, cei mai grei din toata perioada, plus un genocid dureros.
8. Ca o consecinta a punctului anterior, propunem ca legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate. Prezenta lor in viata politica a tarii este principala sursa a tensiunilor si suspiciunilor care framanta astazi societatea romaneasca. Pana la sta?bilizarea situatiei si reconcilierea nationala, absenta lor din viata publica este absolut necesa?ra. Cerem, de asemenea, ca in legea electorala sa se treaca un paragraf special care sa in?terzica fostilor activisti comunisti, candidatura la functia de presedinte al tarii. Presedintele Romaniei trebuie sa fie unul dintre simbolurile despartirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vina. Stim cu totii in ce masura era conditionata viata individului, de la realizarea profesionala pana la primirea unei locuinte, de carnetul rosu si ce consecinte grave atragea predarea lui. Activistii au fost insa acei oameni care si-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist si a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a facut o asemenea alegere nu prezinta garantiile morale pe care trebuie sa le ofere un Presedinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei functii, dupa modelul multor tari civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Presedinte al Romaniei ar putea candida si personalitati marcante ale vietii culturale si stiintifice, fara o experienta politica deosebita. Tot in acest context, propunem ca prima legislatura sa fie de numai doi ani, timp necesar intaririi institutiilor democratice si clarificarii pozitiei ideologice a fiecaruia dintre multele partide aparute. De-abia atunci am putea face o alegere in cunostinta de cauza, cu cartile pe fata.
9. Timisoara nu a facut revolutie pentru salarii mai mari sau pentru avantaje materiale. Pentru acestea era suficienta o greva. Suntem toti nemultumiti de sistemul de salarizare, exista si in Timisoara categorii de muncitori care lucreaza in conditii extrem de grele si sunt prost platiti (vezi, de pilda, cazul celor ce muncesc in turnatorii sau in industria detergentilor), si, totusi, nici un colectiv nu a facut greva pentru marirea lefurilor si nu si-a trimis delegati sa trateze cu guvernul revendicari materiale exclusive. Majoritatea timisorenilor stiu ceea ce toti economistii se straduie in aceste zile sa aduca tarii la cunostinta: marirea in acest moment a salariilor ar declansa automat inflatia, asa cum s-a intamplat in unele state est europene. Iar inflatia odata pornita, sunt necesari ani de eforturi pentru a o stopa.
Numai cresterea productiei, deci a cantitatii de marfa aflata pe piata va permite, in paralel, cresterea generala a nivelului de salarizare. In plus, pentru bugetul sarac al Romaniei, prioritare trebuie sa fie acum cheltuielile destinate restabilizarii unui nivel minim de civilizatie. Se impun, de pilda, investitii urgente in domeniul asistentei medicale si salubritatii.
10. Desi militam pentru reeuropenizarea Romaniei, nu dorim copierea sistemelor capitaliste occidentale, care isi au neajunsurile si inechitatile lor. Suntem insa categoric in favoarea ideii de initiativa particulara. Fundamentul economic al totalitarismului a fost atotputernicia proprietatii de stat. Nu vom avea niciodata pluralism politic fara pluralism economic. S-au gasit insa si voci care, in spirit comunist, sa asimileze initiativa privata cu a”exploatarea” si pericolul catastrofei de a apare oameni bogati. Se speculeaza in acest sens invidia lenesului si teama de munca a fostului privilegiat din intreprinderile comuniste. Dovada ca timisorenii nu se tem de privatizare este faptul ca mai multe intreprinderi si-au anuntat deja intentia de a se transforma in Societati anonime pe actiuni. Pentru ca aceste actiuni sa fie totusi cumparate pe bani curati, ar trebui infiintate in fiecare oras comisii de inventariere a averilor fostilor privilegiati ai puterii, coruptiei si penuriei. De asemenea, actiunile unei intreprinderi se cuvin oferite spre cumparare in primul rand lucratorilor ei. Consideram …
