Un social-democrat, desemnat primarul interimar al Devei. Edilul orasului, condamnat definitiv la sase ani de inchisoare cu executare

Social-democratul Ovidiu Mos, viceprimar al Devei, a fost desemnat primarul interimar al municipiului, dupa ce fostul edil a fost condamnat definitiv la sase ani de inchisoare cu executare, informeaza Agerpres.
Viceprimarul Ovidiu Mos a fost singurul candidat propus pentru a fi ales in functia de primar interimar al municipiului Deva, pana la viitoarele alegerile anticipate. El a primit 12 voturi pentru si unul impotriva din partea consilierilor locali.
“O sa am o discutie cu colegul Razvan Mares (viceprimar in functie, n.r.), cu care am colaborat foarte bine pana acum pe toate proiectele municipiului Deva. Sunt convins ca vom intocmi si altele pentru viitor. Am o expertiza pentru ca am fost viceprimar si in mandatul trecut si consider ca pot sa coordonez si activitatea de primar”, a declarat primarul interimar Ovidiu Mos.
El a infirmat zvonurile potrivit carora ar urma sa faca schimbari in cadrul primariei si a precizat ca era nevoie de alegerea unui primar pentru ca, altfel, activitatea institutiei si a unor servicii subordonate s-ar fi blocat.
Al doilea viceprimar al Devei, Mares Razvan (PSRO), a lipsit de la sedinta, el motivand ulterior ca decizia de a absenta a fost una politica, luata de grupurile consilierilor PSRO si PNL. “A fost o decizie politica luata de grupurile PSRO, PNL, de a nu participa la sedinta si de a-i lasa sa-si faca majoritatea (PSD, n.r.). Nu am putut sa votam cu PSD, dar asta nu inseamna ca nu ne vom prezenta la sedinte. Vom munci la fel, voi la fel de activ si nu vom bloca niciun proiect al primariei”, a declarat Mares.
La sedinta au fost prezente grupurile complete ale consilierilor locali PSD (6 consilieri), ALDE (2) si UDMR (2). In ciuda celor stabilite de catre liderii locali ai PNL si PSRO, un consilier local PNL si doi de la PSRO au participat la lucrari si la procesul de vot.
“Am vazut si noi ceea ce se intampla in partidele noastre si vom analiza foarte bine. La PSRO, cel putin, vom lua masurile care se impun si …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *