Primele efecte ale crizei din Grecia se fac simtite in Romania. Leul s-a depreciat in raport cu principalele valute, iar statul se imprumuta la costuri din ce in ce mai mari. Insa panica ce se poate raspandi pe piete poate crea probleme mult mai mari. Intre timp, romanii care au ales o vacanta de neuitat in insulele grecesti trebuie sa plece cu portofelul plin de bani, deoarece cardul este un obiect nefolositor, comerciantii preferand cash-ul. De asemenea, se asteapta greve si posibile proteste publice.
Grecii golesc bancomatele, isi fac provizii de alimente si de carburanti. Referendumul ce va fi organizat pe 5 iulie, in urma esecului negocierilor cu creditorii externi, a creat panica, fenomenul propagandu-se pe pietele internationale. Actiunile europene sunt in scadere, la fel si pretul petrolului. Leul romanesc si eurobondurile Bulgariei au inregistrat luni cele mai mari scaderi dintre monedele si obligatiunile statelor din estul Europei. Costurile de imprumut ale Italiei, Spaniei si Portugaliei au crescut puternic, iar cele ale Romaniei s-au majorat si ele. a”Pietele vor fi atente si la celelalte economii vulnerabile, iar Romania va fi afectata prin costuri mai mari ale dobanzilor. De aceea nu trebuie sa te grabesti sa aderi la moneda unica. Important este sa avem politici fiscale care sa nu fragilizeze echilibrul nostru bugetar. In acest context nu trebuie sa ne crestem deficitele peste masura. Depindem foarte mult de ameliorarea procesului de colectare. Este bine sa continuam intelegerea cu FMI si Comisia Europeana. Cat priveste schimburile noastre intracomunitare, care reprezinta 70% din volumul total al exporturilor, acestea nu vor fi afectate de criza din Grecia”, a precizat, pentru „Romania liberaa”, economistul Daniel Daianu.
Si europarlamentarul Theodor Stolojan este de parere ca, in ceea ce ne priveste, efectele crizei grecesti vor fi limitate. a”BNR a luat o serie de masuri pentru a preveni iesirea de capital, iar pentru cei care au depozite la bancile grecesti din Romania acestea sunt garantate de stat pana la 100.000 de euro pe depozit. Pe termen scurt, vor fi oscilatii ale cursului de schimb”, ne-a spus Stolojan. Insa panica se poate raspandi. a”Macedonia, care nu este stat membru, a luat masuri ca sa previna iesirile de bani din bancile cu capital grecesc. Si statul roman poate restrictiona circulatia capitalurilor, limitand retragerile din banci”, arata europarlamentarul.
Cu toate acestea, agentia de evaluare financiara Standard&Poor”s a avertizat recent ca ar putea retrograda ratingurile mai multor tari din regiune, printre care si Romania, pe fondul crizei din Grecia. Acest lucru ar scumpi costurile de imprumut ale Romaniei. Iar un studiu Capital Economics arata ca o retragere dezordonata a Greciei din uniunea monetara ar putea pune in pericol statele rasaritene foste comuniste, inclusiv Romania. Mecanismul de transmitere ar fi o reducere a exporturilor catre Grecia in conditiile in care economiile est-europene sunt foarte dependente de bunastarea economiilor vestice. a”Avand in vedere amploarea schimburilor comerciale, nu este surprinzator ca exporturile est-europene au urmat indeaproape cresterea economica din zona euro”, se arata in raport.
Ce se intampla cu depozitele
In Romania exista patru banci cu capital elen (Alpha Bank, Banca Romaneasca, Banc Post si Piraeus), care detin 19,5% din capitalul social aferent sectorului bancar romanesc (capitalul austriac detinand 23% din total, iar cel romanesc 20%).? Practic, riscul ar fi ca, intrand in pana de bani, bancile din Grecia sa retraga imprumuturile acordate subsidiarelor lor din Romania.
Potrivit bancherul.ro, datoriile celor patru banci romanesti cu capital grecesc fata de bancile-mama din Grecia se ridica la 15 miliarde de lei, adica o treime din totalul activelor detinute in Romania, in valoare de 44 miliarde lei,? si la 65% din volumul depozitelor atrase de la clienti, de 24 miliarde lei.
Oficialii BNR dau asigurari ca nu vor permite bancilor elene sa isi retraga banii din subsidiarele lor romanesti. Practic, BNR va merge pana la a suspenda dreptul de vot al actionarilor bancilor elene. „Am cerut institutiilor bancare cu actionariat grecesc sa incheie un acord cu bancile-mama, astfel incat sa compensam expunerile bancilor noastre cu sursele atrase de la actionari. Ar ramane sa mai platim doar o mica parte, care nu ne va pune probleme”, spune? Niculae Cinteza, citat de Bursa.ro. El pretinde ca rata de solvabilitate a bancilor elene este buna, de 17%, insa in Raportul asupra Stabilitatii Financiare pentru 2014 elaborat de BNR aceasta rata apare ca fiind de 11,7%, cea mai mica din Romania. BNR ar putea sa suspende dreptul de vot pe care bancile grecesti il au in calitate de actionari ai unor operatori bancari de la noi, in cazul in care primele dintre acestea ar intra in incapacitate de plata, mai sustine Cinteza.
Intr-un comunicat de presa remis ieri, Piraeus Bank a tinut sa precizeze ca activitatea bancara este la normal. a”Nu sunt implementate politici de control de capital, nu sunt inchise bancile si nici nu sunt limitate operatiunile”. Clientii Piraeus Bank Romania beneficiaza de prevederile privind garantarea depozitelor prin Fondul de Garantare a Depozitelor de pana la 100.000 de euro.
Un comunicat de presa linistitor a venit ieri si din partea Consiliul Patronatelor Bancare din Romania (CPBR), asociatie ce reuneste banci cu capital francez, austriac, italian si olandez. Potrivit CPBR, indiferent ce masuri vor fi adoptate in Grecia in aceste zile, impactul asupra pietei romanesti va ramane limitat. „Situatia din Grecia nu afecteaza operatiunile zilnice de pe piata romaneasca, bancile membre ale CPBR desfasurand tranzactii cu clientii bancilor romanesti cu actionariat grecesc la fel ca si pana acum, adica normal si stabil din punct de vedere al operatiunilor interbancare.”
Exporturile romanesti, afectate?
La 31 decembrie 2013, schimburile bilaterale romano-elene au fost de 1,2 miliarde euro impartit egal intre exporturi si importuri. La data de 31 martie 2014, in Romania erau inregistrate? 5.848 firme cu capital elen, care detineau impreuna un capital total de 1,69 miliarde euro, adica 4,91% din totalul firmelor cu capital strain din tara noastra. In clasamentul tarilor din care provine capitalul investit prin societati comerciale in Romania, Grecia ocupa locul 6.?In afara de sectorul bancar, firmele grecesti sunt prezente si in telecomunicatii, asigurari,? investitii financiare, industria producatoare de echipamente electronice si de telecomunicatii, industria alimentara,? metalurgia neferoasa, constructii, industria mobilei, mase plastice, ambalaje, comert general, alimentatie publica, sanatate etc.
Exista doua pericole. Primul este ca o buna parte din aceste firme sa isi restranga activitatea in masura in care sunt dependente de banci elene. Al doilea priveste firmele romanesti ce exporta in Grecia. O degradare a mediului economic din aceasta tara ar restrange importurile din Romania. Exportatorii nostri ar fi nevoiti sa se reorienteze spre alte tari.
Ce efecte are iesirea?din zona euro
Datoria Greciei nu mai este detinuta de creditori privati, ci de Fondul European de Stabilitate, la care au contribuit tarile din zona euro, BCE si FMI. Fostul europarlamentar Daniel Cohn-Bendit declara in urma cu ceva timp, in cadrul dezbaterilor din Parlamentul European, ca a”Franta a vandut Greciei 6 fregate cu 2,5 miliarde de euro, elicoptere cu peste 400 de milioane de euro si avioane de lupta cu 100 de milioane de euro fiecare. In total, 3 miliarde de euro. Germania a vandut 6 submarine Greciei. Suntem ipocriti! Le dam bani ca ei sa ne cumpere armamentul”. Acum UE se afla pentru prima data in fata unui proces nescris in niciun tratat european – iesirea unui stat din zona euro. a”Tratatele UE nu prevad modul in care un stat poate iesi din zona euro, dar nici nu interzic acest lucru. Episodul Grecia ridica semne de intrebare – ce facem cu Uniunea Monetara? Insa, zarurile nu au fost aruncate, iar implicatiile nu sunt doar de natura economica si nu privesc doar Grecia. Sunt implicatii si de ordin politic si geopolitic”, sustine Daianu. Acesta arata ca iesirea din zona euro nu este un …





