Ungaria: Microbuz romanesc implicat intr-un accident, soldat cu 2 morti

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Doua persoane au murit dupa ce microbuzul in care se aflau, inmatriculat in Romania, a intrat in coliziune cu un al autovehicul, vineri dimineata, pe autostrada M1 din Ungaria, a anuntat politia.

Accidentul a avut loc in apropiere de orasul Gyor, in nord-vestul Ungariei, in sensul de mers spre granita austriaca.

Doi pasageri din microbuz au fost raniti grav, alte doua persoane suferind rani usoare. Un alt pasager a parasit locul accidentului, a anuntat un oficial al politiei locale.

In celalalt autovehicul, inmatriculat in Ungaria, se aflau trei persoane, una fiind ranita usor, a precizat Gabriella Kalman.

Traficul rutier nu a fost perturbat in urma accidentului.

Microbuzul implicat in accident plecase din Fagaras, transportand noua persoane, dintre care doi copii, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, consulul roman la Budapesta, Marin Ursut.

Potrivit lui Ursut, doua persoane au murit, iar alte patru au fost ranite usor, fiind chestionate in prezent de politisti la spital.

Consulul a precizat ca microbuzul a intrat in remorca unui autovehicul care mergea in acelasi sens.

spot_img