Dupa ce a urcat „muntele” Sahtior in Liga Campionilor, Timisoara lui Sabau s-a impiedicat de „butruga” Unirea, desi a avut 2-0 si parea ca victoria nu-i mai poate scapa. Alba a revenit si a inscris de trei ori, tot atat cat marcase in precedentele patru etape.
Fara patru dintre „eroii” de la Donetk (Alexa, suspendat, Arman Karamyan, Cisovski, accidentati, si Parks, doar rezerva), Timisoara a inceput falnic meciul de pe Cetate si a deschis scorul cand destui dintre oamenii lui Falub nici nu apucasera sa vada mingea, darmite sa o atinga. Bucur, fara gol dupa „dubla” din Ucraina, a dezmortit tabela cu un sut din careul mic, ca la antrenament (4). A fost semnalul care a dat cep show-ului. Mai intai si-au aratat ghearele banatenii, prin Bucur (bara in minutul 7), care au zgaraiat a doua oara prin Claudiu Ionescu. Fostul buzoian a deranjat somnul paianjenilor din vinclul din stanga al portii lui Cernea dintr-o lovitura libera de la 25 de metri (28).
Scapati ca prin urechile acului la ratarile lui Bucur (31) si Mera (32), alb-negrii au revenit in joc gratie asistentului Nica si geniului lui Florin Dan. Primul a dictat penalty la un contact dintre Mera si Veljovic, iar al doilea a transformat lovitura de pedeapsa (45) si a inventat doua pase de gol pentru Ionut Balan (59) si Cristea (75). N-a fost insa sufIcient pentru ca alb-negrii sa detoneze „bomba”. Ultimul cuvant l-a avut Goga. Ghinionist cand Cernea a deviat in bara primul sut de 3-3 (82), atacantul a dovedit ca merita toti cei 1,5 milioane de euro platiti de Marian Iancu cateva minute mai tarziu, cand a inscris senzational din lovitura libera (86). Un 3-3 final drept pentru ambele echipe, niciuna dintre ele nemeritand sa plece invinsa de pe Cetate.





