Unitatea 1 de la Cernavoda a fost reconectata la Sistemul Energetic National

In urma analizei realizate, specialistii CNE Cernavoda au stabilit ca semnalul fals a fost cauzat de o conexiune slabita pe segmentul supraveghere.
Potrivit sursei citate, activitatile de remediere nu au avut nici un impact advers asupra personalului, populatiei si mediului inconjurator.
In data de 2 mai 2018, Unitatea 1 a intrat in programul de oprire planificata, in vederea efectuarii lucrarilor de mentenanta, realizate o data la doi ani pentru fiecare unitate, fiind repornita o luna mai tarziu, pe 4 iunie 2018.
“In perioada opririi planificate s-au efectuat peste 10.500 de activitati din urmatoarele programe: programul de mentenanta preventiva si corectiva; programul de inspectii; programul de testare obligatorie pe perioada opririlor planificate, conform cerintelor Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare, care se poate efectua numai cu centrala oprita; programul de implementare a modificarilor pe proiect pe anumite sisteme/ echipamente/ componente”, au spus atunci reprezentantii Nuclearelectrica.
Cele doua reactoare ale CNE Cernavoda asigura aproximativ 20% din necesarul de energie al Romaniei in conditiile in care fiecare are o putere instalata de productie de 700 MW.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *