UPDATE 17.45:?Parchetul General preia dosarul in care se cerceteaza accidentul rutier soldat cu vatamarea corporala a trei persoane, printre care ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, si omologul sau kuweitian, Ali Saleh Al Omair.
„La Parchetul de pe langa Judecatoria Slobozia a fost inregistrata o cauza penala avand ca obiect savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa, privind accidentul rutier petrecut in cursul zilei de astazi, 25 august, ora 10,30, pe DN 21 la km 87+35, soldat cu vatamarea corporala a trei persoane, si anume a ministrului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale in Guvernul Romaniei, a omologului sau, ministrul Lucrarilor Publice, Agriculturii si Relatiilor cu Parlamentul in Guvernul Statului Kuweit si a unui translator, care se aflau intr-un autoturism ce se deplasa intr-o delegatie oficiala. In urma impactului, cele trei persoane au suferit leziuni traumatice, fiind transportate la Spitalul Judetean de Urgenta Slobozia in vederea acordarii asistentei medicale de urgenta”, se spune in comunicatul PICCJ.
Dosarul a fost preluat pentru efectuarea urmaririi penale de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea lamuririi tuturor imprejurarilor de fapt si stabilirii raspunderii penale in cauza.
UPDATE 13.30: Ministerul Sanatatii anunta ca cei doi demnitari implicati in accident au suferit fracturi de piramida nazala. La investigatiile CT nu au fost gasite nici un fel de probleme cervicale sau cerebrale, iar recomandarea medicilor este un control ORL si neurochirurgical. Oficialii vor fi transferati la Bucuresti, la Spitalul Elias, cu ambulanta.
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu,?si omologul sau kuweitian, Ali Saleh Al Omair, care se afla intr-o vizita oficiala in Romania, au avut un accident rutier joi in apropiere de Slobozia. Din primele informatii, cei doi se pare ca nu au fost raniti grav.
In momentul de fata, cei doi oficiali se afla la Spitalul din Slobozia pentru verificari.Surse oficiale?din cadrul spitalului au declarat pentru Romania Libera ca, la aceasta ora, cei doi demnitari?sunt supusi unor investigatii imagistice si paraclinice.?
Raluca Panait, purtatorul de cuvant al Ministerului Agriculturii, a precizat pentru RL?ca cei doi ministri se indreptau spre Braila, unde urmau sa participe la o actiune.
„Am avut un accident cu masina, in care eram impreuna cu ministrul kuweitian. Eram in coloana oficiala si a percutat o alta masina…n-a apucat sa se dea la o parte. Nu suntem grav raniti. Eram pe autostrada, …





