Iata cateva dintre predictiile pe 2019 ale analistilor Financial Times, preluate de agentia Mediafax.
Va fi oprit procesul de Brexit?
Da. Marea Britanie se va salva, in ultimul moment, de la comiterea unui act prin care si-ar face rau singura. „Brexit inseamna Brexit”, a declarat prim-ministrul britanic Theresa May in anul 2016. La doi ani de la aceasta declaratie, Partidul Conservator, condus de premierul britanic, nu se poate decide asupra Acordului pentru Brexit si a implicatiilor acestuia. Esecul Parlamentului britanic de a lua o decizie asupra intelegerii cu Uniunea Europeana va duce la un nou referendum, deoarece problema va trebui sa se intoarca la cetatenii Marii Britanii. In urma acestui referendum, al doilea pe tema Brexit, votantii vor lua cel mai probabil decizia de a readuce tara la statutul de natiune care nu este dispusa sa sacrifice prosperitatea si securitatea pentru o obsesie ideologica.
Va deveni Jeremy Corbyn prim-ministrul Marii Britanii?
Nu. Jeremy Corbyn, liderul opozitiei din Marea Britanie, nu a reusit pana in acest punct sa isi consolideze o imagine favorabila in afara Partidului Laburist. Chiar daca vor fi organizate alegeri generale in anul 2019, victoria lui Corbyn este putin probabila. Conform sondajelor efectuate in anul 2018, popularitatea lui Jeremy Corbyn este mai mica decat cea a actualului prim-ministru, Theresa May. In schimb, Partidul Laburist ar putea avea o ascensiune in anul 2019, daca Partidul Conservator va continua lupta impotriva Uniunii Europene.
Va reusi Emmanuel Macron sa isi impuna reformele planuite, dupa protestele „Vestelor Galbene”?
Da. Presedintele francez nu are de ales, renuntarea la reforme ar duce la „inexistenta” sa politica. O pauza tactica este inevitabila, pentru a permite diminuarea furiei protestarilor si pentru a da timp reformelor precum cea a cresterii salariului minim sa isi intre in efect. Dupa aceasta pauza, Macron va interveni cu reforme legate de pensii si somaj, care ar putea raspunde nemultumirii protestatarilor in ceea ce priveste cresterea taxelor.
Vor avea populistii succes in alegerile din Parlamentul European?
Da. Alegerile din anul 2019 sunt cadrul perfect pentru ascensiunea populistilor si nationalistilor. Conform sondajelor, problema imigratiei este dominanta in toate tarile membre ale Uniunii Europene. Alegerile europene sunt folosite in general pentru a inregistra „un vot de protest”. Partidele nationaliste, printre care Liga, formatiune politica de extrema-dreapta condusa de ministrul de Interne al Italiei, Matteo Salvini, Alternativa pentru Germania si Partidul Democrat din Suedia, au sansa de ascensiune in cadrul alegerilor. Per total, majoritatea pro-UE va rezista, dar viitorul Parlament va fi probabil mult mai divizat.
Vor incerca Democratii sa dovedeasca vinovatia lui Donald Trump in dosarul privind ingerintele ruse in alegerile din 2016?
Da. Ancheta condusa de procurorul special Robert Mueller va ajunge la o concluzie la inceputul anului 2019. Faptul ca presedintele american Donald Trump a negat bazele anchetei – colaborarea cu Rusia in cadrul atacurilor asupra Partidului Democrat – va intari pozitia Democratilor. Nancy Pelosi, liderul opozitiei din Camera Reprezentantilor, va fi de acord cu audierile. Evenimentele din 2019 vor pregati scena pentru alegeri prezidentiale „conform literei legii” in anul 2020.
Va rezista „armistitiul” incheiat de Donald Trump si presedintele chinez Xi Jinping in cadrul razboiului comercial?
Nu. Desi acordul de stopare a „razboiului tarifelor”, incheiat de Donald Trump si Xi Jinping in luna iulie a rezistat pana acum, presedintele american si alti membri ai Administratiei sale sunt critici in ceea ce priveste actiunile Chinei legate de comert. Pentru a evita impunerea de taxe suplimentare asupra bunurilor provenite din China, tara asiatica ar trebui sa isi opreasca dezvoltarea modelului interventionist in urmatoarele trei luni, lucru care nu se va intampla. Statele Unite vor relua impunerea de taxe suplimentare asupra importurilor din China pana la mijlocul anului 2019.
Va escalada actiunea militara a Rusiei impotriva Ucrainei?
Nu. Rusia a capturat trei nave ucrainiene in Marea Neagra in luna noiembrie, lucru care a accentuat conflictul dintre cele doua tari. Decizia Ucrainei de a se desparti de Biserica Ortodoxa din Rusia a continuat …





