Varsta campioanelor chineze provoaca scandal in gimnastica

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Dezvaluirile presei americane au determinat Comitetul International Olimpic (CIO) sa ceara o ancheta pentru aflarea varstei gimnastelor chineze care au concurat la Jocurile Olimpice de la Beijing.

Succesul Chinei in competitiile de gimnastica feminina a fost unul coplesitor, gimnastele chineze cucerind sase medalii in opt probe la Jocurile Olimpice de la Beijing.

Cu o saptamana inainte de startul Olimpiadei, jurnalistii americani de la New York Times faceau insa o dezvaluire senzationala. Kexin He, una dintre vedetele echipei de gimnastica a Chinei, ar avea doar 14 ani, cu doi mai putin decat varsta minima de participare in competitia senioarelor. Spusele jurnalistilor americani se sprijina pe unele date disponibile in 2006, care aratau ca gimnasta Kexin He este nascuta in la 1 ianuarie 1994.

Rivalitatea chinezo-americana a accentuat scandalul, desi chinezii au prezentat Federatiei Internationale de Gimnastica dovezi ca toate componentele lotului au peste 16 ani.

Comitetul International Olimpic a intervenit oportun si a cerut o ancheta sportiva serioasa in ceea ce priveste acest caz. Potrivit specialistilor in gimnastica feminina, o varsta mai mica poate constitui un mare avantaj, datorita agilitatii ridicate in executarea elementelor.

Kexin He a cucerit doua medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Beijing, prima cu echipa Chinei si a doua in concursul la paralele.

In acelasi caz, sunt investigate cazurile altor doua componente ale echipei Chinei, Jiang Yuyuan si Yiang Yilin.

spot_imgspot_img