„Este incapacitatea administrativa legata de modalitatile in care ne planificam resursele si controlam modul in care se cheltuie banii din administratie”, a spus Dancu, intrebat despre motivul pentru care Romania are atat de putine autostrazi, informeaza news.ro.
El a adaugat ca o alta problema este numarul mare de arii protejate din Romania, care blocheaza dezvoltarea.
Citeste si?Administratorii de drumuri au fost amendati cu peste 30.000 de lei de catre Inspectoratul General al Politiei Romane
„Am construit zone protejate, vreo 25% din teritoriul Romaniei sunt zone protejate si in aceste zone protejate se poate construi foarte greu. Credeam noi atunci si autoritatile locale credeau in momentul respectiv ca aceste zone protejate vor aduce finantare de la UE sau din alta parte, dar deocamdata ne blocheaza dezvoltarea, inclusiv a unor tronsoane de autostrada”, a spus ministrul Dezvoltarii.
Ministrul Transporturilor, Sorin Buse, a declarat, vineri, la Brasov, ca in 2017 vor fi construiti 150 de kilometri de autostrada, „de zece ori mai multi” decat in acest an, fiind vorba despre portiunile Lugoj-Deva, Sebes-Turda, Suplacu de Barcau-Bors.
„Anul acesta nu o fie zero kilometri, anul acesta o fie 15 kilometri. Lotul II Lugoj-Deva va fi gata pe 15 decembrie. Am fost acolo saptamana trecuta si lucrarile sunt foarte avansate. Anul viitor o sa fie de zece ori mai multi, adica 150 de kilometri de autostrada. Vorbim tot de portiunea Lugoj-Deva, dar si de Sebes-Turda, plus Suplacu de Barcau-Bors chiar portiunea unde s-a reziliat contractul cu Bechtel. Cei 26 de kilometri, daca demaram acum licitatia, cand incepem sezonul, in martie, ar putea fi terminati in sase luni. Vom face eforturi mari ca sa nu mai existe intarzieri pe viitor. De exemplu, la licitatii nu vom mai impune un termen clar, ci un interval, de exemplu intre un an pentru firmele care lucreaza foarte bine si 18 luni pentru constructorii mai putin eficienti. La licitatie vor avea castig de cauza cei care vor oferi cel mai scurt termen”, a spus ministrul Sorin Buse, care a participat la inaugurarea tronsonului I al centurii ocolitoare a Brasovului.
Ministrul a spus ca mai multe autostrazi sunt prioritare in anii urmatori. El a precizat ca urmeaza sa fie lansat procesul de …





