UPDATE 10.30: Intalnirea dintre ambasadorul SUA la Bucuresti si Tudorel Toader s-a incheiat. Hans Klemm a declarat ca „discutiile au fost fructuoase”.
La plecarea de la Ministerul Justitiei, ambasadorul SUA la Bucuresti a spus ca a fost vorba despre o „intalnire fructuoasa si completa” si ca in cursul zilei cele doua parti vor redacta o declaratie comuna, in care vor fi detaliate discutiile.
„Am discutat despre viziunea si responsabilitatile lui Tudorel Toader, ca ministru. Discutiile au avut loc intr-un spirit de cooperare, am facut schimb de informatii si pareri. Abia astept sa lucrez mai departe cu ministrul si Guvernul”, a spus ambasadorul.
?
08.29: Ambasadorul Klemm a ajuns deja la sediul Ministerului Justitiei.?
Ministrul Justi”iei, Tudorel Toader, si ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Hans Klemm, se vor intalni, marti, la sediul Ministerului, potrivit Mediafax.
Ministrul Justitiei a declarat, luni seara, referitor la declaratiile ambasadorului SUA la Bucuresti, Hans Klemm, care a sustinut ca isi exprima ingrijorarea in legatura cu modificarea legilor justitiei, ca poate este ingrijorat pentru ca nu a propus ca procurorul general sa fie numit de Senat.
„Poate (n.r. este ingrijorat) pentru ca in proiectul de modificare a legilor justitiei nu am propus sistemul cel mai democratic din SUA prin care procururorul general e numit de Senat. Ma gandesc sa propun si eu ca procurorul general sa fie propus de Senat si sa tindem si noi spre acelasi standard de democratie”, a declarat Tudorel Toader la Antena 3.
Ministrul Justitiei a declarat ca marti va avea o intalnire cu ambasadorul SUA, in urma careia va afla cum isi motiveaza Hans Klemm ingrijorarea.
„Am vazut ca media a titrat, oarecum specific modului de abordare, ca ambasadorul a chemat ministrul Justitiei la dialog. De principiu, nu poate sa ma cheme la mine in birou. Daca ma chema la ambasada, mergea. E a treia oara cand ma intalnescu cu ambasadorul. Am primit la Ministrul Justitiei mai multi ambasadori, de fiecare data la initiativa dansilor.
Mi-a oferit mai multe variante de intrevedere, am oferit varianta mea, pe care a acceptat-o cu promptitudine. As fi preferat si motivarea exprimarii ingrijorarii. Discursul a fost prin media. Maine o sa aflu, am sa intreb, probabil, sau o sa-mi spuna domnia sa. Desi e foarte posibil ca maine sa nu discutam de legile justitiei pentru ca in vizitele anterioare m-a invitat sa fac o vizita in SUA. Voi vedea maine (marti-n.r.)”, a mai spus Toader.
Reactia ministrului vine dupa ce ambasada a afirmat, referindu-se la propunerile de modificare a legilor justitiei, ca SUA au luat la cunostinta de acestea cu ingrijorare pentru independenta sistemului judiciar si ca statul de drept are nevoie de un sistem judiciar puternic si independent.
Miercuri, Ambasada Statelor Unite ale Americii s-a declarat ingrijorata de propunerile Ministerului Justitiei din 23 august, apreciind ca modificarile ar afecta independenta sistemului judiciar. In opinia Ambasadei SUA, instaurarea ferma a statului de drept are nevoie de un sistem judiciar puternic si independent, precum si de procurori independenti, fara imixtiuni politice.
Citeste si:?Ambasadorul american Hans Klemm, ingrijorat de modificarile anuntate de ministrul Toader: Justitia, fara imixtiuni politice
Seful PSD, Liviu Dragnea, nu a ratat sansa de a-l critica voalat pe ambasadorul Klem, sustinand?ca ar exista diplomati in Romania care isi permit sa le interzica parlamentarilor dreptul de a incepe dezbaterea proiectului de modificare a Legilor Justitiei, in timp ce ei merg la ministri si incearca sa promoveze interesele unor companii straine, informeaza News.ro. Atacul lui Dragnea vine dupa ce ambasadorul Hans Klemm si-a exprimat ingrijorarea asupra modificarilor propuse de Tudorel Toader la Legile Justitiei.
„Am vazut ce s-a incercat sa se faca ieri la CSM. Si eu sunt ingrijorat de niste ambasadori in Romania care isi permit sa ne interzica si dreptul de a incepe dezbaterea. Urmeaza sa ni se interzica dreptul de a gandi (…). Am inteles, fiecare cu ingrijorarile lui. Si eu sunt ingrijorat cand ambasadorii merg la ministri in fiecare zi sa promoveze interesele unor companii straine. Cine stie, poate cineva se gandeste ca poate si asta inseamna acte de coruptie. Ca sigur ca daca ati merge dumneavoastra la un ministru sa promovati interesele companiei (…) ati avea o problema”, a spus Liviu Dragnea.
Acesta nu este primul atac PSD la adresa lui Hans Klemm. Deputatul social-democrat Liviu Plesoianu l-a atacat pe ambasadorul american, cerandu-i expulzarea, pe motiv ca ?”nu e absolut deloc treaba ambasadorului Hans Klemm, asa cum nu e, in general, treaba niciunui ambasador cum anume hotaram noi sa ne construim propriul cadru legislativ”.?
Citeste si:?Un deputat PSD a cerut expulzarea ambasadorului SUA din Romania pe motiv ca are atitudine de guvernator de colonie
Ce prevede proiectul de modificare a Legilor Justitiei
Potrivit proiectului de modificare a Legilor Justitiei, publicat pe pagina de internet a Ministerului Justitiei, Inspectia Judiciara va trece de la CSM la Ministerul Justitiei, masura „menita sa asigure aplicarea principiului echilibrului puterilor in stat si al controlului reciproc intre acestea”.
„Aspectele de fond privind procedura disciplinara in fata Inspectiei Judiciare si a sectiei Consiliului Superior al Magistraturii raman in vigoare, insa cele care privesc organizarea si functionarea Inspectiei Judiciare sunt preluate, doar cu modificarile izvorate din reorganizarea Inspectiei, de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara. Sunt introduse unele modificari referitoare la statutul inspectorilor judiciari din cadrul Inspectiei Judiciare, prevazandu-se expres ca inspectorii judiciari sunt numiti prin concurs pe un mandat de 4 ani, dintre cei cu cel putin 10 ani vechime in magistratura”, se mentioneaza in expunerea de motive.
Tudorel Toader a declarat, miercuri, ca una dintre modificarile propuse la pachetul de legi ale Justitiei prevede ca Inspectia Judiciara sa treaca la Ministerul Justitiei.
„In multe tari, IJ este la MJ. (…) Eventual exista si o solutie mai radicala de o autonomiza, o institutie separata a statului roman, dar care sa nu fie dependenta de CSM. Nu CSM-ul sa-i faca regulamentul de organizare, sa-i stabileasca, sa-i aprobe rapoartele si celelalte, ca dupa aceea ei sa se duca in control la corpul de magistrati, procurori”, a spus Tudorel Toader.
El a precizat ca in Romania sunt aproximativ 7.000 de magistrati iar IJ are 70 de membri, care au un rol foarte important. „Aceasta competenta a IJ de a verifica proceduri si celelalte in activitatea magistratilor vine ca o alta forma de asigurare a independentei, vine ca un alt mecanism de pozitionare …





