VIDEO. Protest la societatea de interes strategic Oil Terminal. Sindicalistii se tem pentru locurile de munca

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Circa 100 de sindicalisti de la societatea nationala de interes strategic Oil Terminal, din Constanta, au protestat, joi, in fata sediului institutiei. Oamenii nu sunt de acord cu decizia Ministerului Energiei de a schimba Consiliul de Administratie a societatii. Liderii de sindicat au organizat o AGA de informare cu salariatii, care detin si ei o parte din actiuni. „De doi ani, Oil Terminal a reusit sa scoata si profit, datorita si Consiliului de Administratie, culmea, chiar si din Ministerul Energiei”, a sustinut Achile Dutu, presedintele Federatiei?Sindicatelor Libere din Chimie si Petrochimie. Acesta a comparat situatia de la Oil Terminal cu cea de la Oltchim si a sugerat ca societatea din Constanta ar putea intra in dificultate economica.
Mai direct a fost presedintele sindicatului Oil Terminal, Nicu Androne. „Din informatiile pe care le avem, acest domn adus vremelnic la conducerea ministerului Energiei doreste sa predea societatea Oil Terminal actionarilor minoritari”, a acuzat sindicalistul. Este vorba despre Fondul de investitii Broadhurst Investments si Fondul Proprietatea. In opinia sa, acesti investitori nu ar vrea sa faca investitii. Acesta a cerut demisia ministrului si a amenintat ca sindicalistii ar putea protesta in fata Guvernului.
Tot sindicalistul de la Oil Terminal a recunoscut si care este de fapt teama angajatilor. „Actionarii minoritari doresc restructurarea cu 500 de locuri de munca. Aceasta este temerea colegilor nostri.”, a precizat?acesta. In prezent, societatea are 979 de salariati. Acestia sunt unii dintre cei mai bine platiti salariati din economie, cu 2.400 de lei in mana si 3.400 de lei brut. Sindicalistii beneficiaza de mai multe prime, cum ar fi de Craciun, de vacanta, de Ziua Petrolistului. In Contractul Colectiv de Munca sunt prevazute unele beneficii, cum ar fi reduceri pentru tratamente stomatologice si chiar angajarea cu prioritate a rudelor.

Fondul de investitii Broadhurst Investments, actionar cu 7% la compania de stat Oil Terminal (OIL), a chemat in august actionarii pentru a aproba pornirea actiunii in raspundere impotriva directorului general si al administratorului pentru prejudicirea companiei, potrivit Ziarului Financiar. Broadhurst sustine ca Viorel Ciutureanu, ar fi manipulat piata de capital pe care sunt tranzactionate actiunile companiei, prin falsificarea situatiilor financiare preliminare aferente anului 2015. De asemenea, fondul de investitii acuza ca directorul Oil Terminal ar fi aprobat ca pierderi inregistrate cu clienti in insolventa precum Oil Prod, Oltchim, Interagro sa fie considerate costuri nedeductibile fiscal in situatiile financiare. „Prelungirea nelegala a contractului de mandate de director general al societatii pentru patru ani”, este un altul dintre motivele pentru care Broadhurst solicita convocarea actionarilor. Oil Terminal este o companie detinuta majoritar de stat si 56 mil. lei capitalizare.
„Conducerea ?Oil Terminal a luat act de organizarea unei Adunari Generale a Sindicatului in data de 29.09.2016. Adunarea s-a desfasurat fara?perturbarea activitatii. Nu au fost transmise revendicari ale sindicatului catre conducere. Confirmam, asa cum a fost deja facut public, ca in data de 10 octombrie vor avea loc doua sedinte AGOA respectiv AGEA avand pe ordinea de …

spot_img