Presedintele Rusieim, Vladimir Putin, a sustinut o conferinta de presa, deja o traditie a mandatului sau, in care a facut bilantul obiectivelor indeplinite in anul 2016. Liderul de la Kremlin a vorbit despre un an in care cel putin pe planul politicii externe s-a intamplat cam tot ce si-a dorit, incepand cu victoria lui Trump si pana la succesele militare din Siria, consemneaza Agerpres.
„Nimeni, in afara de noi?nu credea ca Donald Trump poate fi ales presedinte al Statelor Unite. Partidul Democrat nu a pierdut doar alegerile prezidentiale, ci si Senatul, unde republicanii au majoritatea, si Congresul, unde republicanii au de asemenea majoritatea. Este acest lucru cauza a ceva ce noi, sau eu, am facut?”, a spus Putin.
Referindu-se tot la SUA, el a acuzat actuala Administratie a presedintelui Barack Obama ca a creat conditiile unei noi curse a inarmarii prin retragerea din tratatul ABM privind armele nucleare strategice. „Atunci cand o parte se retrage unilateral din tratat si afirma ca va crea o umbrela nucleara pentru ea insasi, atunci si cealalta parte este nevoita sa-si creeze aceeasi umbrela sau sisteme care sa poata depasi apararea antiracheta, ceea ce (Rusia) face cu succes”, a mentionat Putin, facand astfel aluzie la scutul antiracheta amplasat de SUA in Europa de Est. El a estimat totodata ca …