Presedintele moldovean Vladimir Voronin a anuntat in aceasta seara o amnistie generala pentru toate persoanele retinute in urma protestelor din 7 aprilie, a informat postul public de televiziune Moldova 1 in principalul jurnal de stiri in limba rusa..
Presedintele Republicii Moldova a facut un apel catre fortele de ordine sa inceteze toate modalitatile de urmarile fata de participantii la actiunile de protest care au avut loc saptamana trecuta la Chisinau, transmite Interfax.
Cu prilejul celei mai luminate sarbatori a tuturor ortodocsilor ? Pastele ? el face apel catre „organele competente de a proceda la o aministie generala”, a declarat presedintele Voronin.
„Solicit incetarea tuturor modalitatilor de urmarire a participantilor la actiunile de protest”
„Solicit incetarea tuturor modalitatilor de urmarire a participantilor la actiunile de protest. In locurile de detentie ar trebui sa ramana doar reprezentantii lumii criminale si recidivistii, care au profitat de situatia politica complicata”, a declarat Voronin, citat de Interfax.
Seful statului moldovean a spus ca ii pare rau ca persoanele retinute au platit in felul acesta pentru actiunile provocatoare ale celor care au stat in spatele tulburarilor si care isi spun politicieni.
Tonul mesajului este in general conciliant. Astfel, presedintele a promis ca nu va persecuta opozitia, afirmand ca aprecierea actiunilor acesteia o da poporul.
In plus, Vladimir Voronin si-a declarat disponibilitatea de a primi la Chisinau o misiune de evaluare a Comisiei Europene.
Vladimir Voronin va sustine un discurs in aceasa seara, in jurul orei 21.35
Potrivit editiei online a Jurnalului de Chisinau, declaratia lui Voronin va contine si reactia oficiala a Chisinaului la discursul de marti al presedintelui roman Traian Basescu.
Declaratia lui Voronin va contine printre altele si teze precum ca, in pofida faptului ca seful statului nu accepta ideile, lozincile si punctele de vedere ale opozitiei liberale, el intelege ca in spatele acestor partide se afla numerosi alegatori.




