„Noi am si efectuat majorarile de capital social pe care le solicita aceasta actiune si ramane un lucru care nu consta doar in sarcina noastra, anume ca incepand cu luna septembrie sa apara si solicitantii. Ramane, in aceasta toamna, sa vedem daca exista si interes din partea posibililor beneficiari.
Deci, in aceasta toamna se joaca soarta conductei Nabucco.
Noi suntem pregatiti institutional si investitional. Strategia energetica este gata”, a spus Vosganian.
Din punct de vedere politic, a spus ministrul, nu exista nici o problema, remarcand ca la nivelul Uniunii Europene exista un acord politic clar.
„Conducta Nabucco face parte din proiectele strategice ale UE. Noi am agreat si am semnat, acum cateva zile, acceptul nostru pentru coordonatorul european al proiectului Nabucco.
In legatura cu acest proiect, noi consideram ca Transgaz se afla intr-o procedura avansata, in sensul ca tine pasul cu ceilalti patru parteneri din consortiul care s-a creat si in care noi speram sa adaugam o companie din Europa, care sa mareasca ratingul acestui consortiu, in masura in care el va intra pe pietele financiare, pentru a dobandi bani”, a mentionat Vosganian.
Acesta a precizat ca, pentru ca gazoductul sa fie fezabil este nevoie ca beneficiarii sa fie interesati de cel putin 12 miliarde de metri cubi de gaze naturale.
Ministrul economiei a precizat ca structura institutionala prin care Transgaz sa fie pregatit sa intre in acest consortiu a fost conturata.
„Potrivit reglementarilor europene care se rezuma la aceasta notiune numita unbandling, legata de separarea activitatilor de transport si de furnizare, Compania Transgaz ar urma sa devina si utilizator pentru gazul care ar trece prin conducta respectiva, si in aceasta privinta am propus deja o formula pe care ANR sa o ia in discutie, respectiv o afiliere intre Transgaz si Romgaz”, a aratat Vosganian.
Directorul general al Transgaz, Ioan Rusu, a declarat, in context, ca in septembrie va fi prima etapa de open sezon, prima etapa de licitare a capacitatii, iar pana la sfarsitul anului va fi a doua etapa de open sezon, dupa care se va sti exact care va fi soarta proiectului.
Gazoductul Nabucco este sprijinit de Uniunea Europeana si ar permite Romaniei sa se aprovizioneze cu gaze naturale din Iran si Turkmenistan, transportate pe traseul Turcia-Bulgaria-Romania-Ungaria-Austria, iar companiile care vor participa la construirea gazoductului de 3.300 de kilometri sunt Botas (Turcia), OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria) si Transgaz (Romania).
Prin Nabucco s-ar furniza catre Europa Occidentala circa 30 de miliarde de metri cubi /an.