In Romania, 1 din 4 decese care se produc inaintea varstei de 35 ani sunt provocate de boli asociate cu fumatul.
„Fumatul reprezinta cauza multor afectiuni pulmonare care ar putea fi evitate daca fumatorii ar renunta la aceasta dependenta. Din pacate, oamenii nu realizeaza magnitudinea si implicatiile multiple pe care le are expunerea la substantele toxice, cancerigene continute de tigari”, a declarat prof.univ.dr. Florin Mihaltan, presedintele interimar al Societatii Romane de Pneumologie.
Anual, in Romania, tutunul ucide peste 33.000 de persoane, iar 70% dintre acestea au varste cuprinse intre 35 si 69 de ani, arata ultimul raport GATS realizat in 2011.
Prevalenta totala a fumatului in Romania este de 26,7%, adica 4.85 milioane locuitori. Un sfert dintre ei fumeaza zilnic, iar 2,4% sunt fumatori ocazionali. Prevalenta fumatului este mai mare in randul barbatilor decat in randul femeilor: 37,4% fata de 16,7%.
Anual, in toata lumea, tutunul ucide peste 6 milioane de oameni dintre care aproximativ 600.000 sunt fumatori pasivi. Numarul victimelor este in crestere si se estimeaza ca pana in anul 2030, aproximativ 8 milioane de oameni vor muri in fiecare an din aceasta cauza.
Data de 31 mai marcheaza in fiecare an Ziua Mondiala fara Tutun. Anul acesta, mesajele promovate de Organizatia Mondiala a Sanatatii isi propun sa creasca gradul de constientizare al populatiei privind interferentele industriei de tutun. Aceasta industrie reprezinta o amenintare pentru sanatatea publica, de aceea, organizatiile mondiale de sanatate incearca sa aplice o conventie de limitare a acesteia, cu scopul de a reduce prevalenta tabagismului in lume.
Societatea Romana de Pneumologie organizeaza in fiecare an …





