Astra Giurgiu a transferat un fundaş muntenegrean şi un atacant bosniac – Fotbal

Clubul Astra Giurgiu a anunţat, joi, două transferuri, un fundaş muntenegrean, Momcilo Raspopovic, şi un atacant bosniac, Sulejman Krpic.

“Astfel, după plecarea lui Risto Radunovic (n.r. – la FCSB), căruia trebuie să-i mulţumim pentru devotament şi calitatea fotbalului prestat, Astra propune un nou fundaş muntenegrean, Momcilo Raspopovic, apărător de 26 de ani de la una dintre echipele de top ale Croaţiei, Rijeka. Jucător al Naţionalei Muntenegrului, coleg cu Radunovic, Raspopovic a jucat şi el pentru campioana Muntenegrului, Buducnost la fel ca şi Radunovic, putând evolua pe orice poziţie defensivă, în centru sau pe bandă, contractul său cu echipa noastră urmând să fie valabil pentru doua sezoane şi jumătate”, a precizat clubul, într-un comunicat.

Al doilea transfer al Astrei, atacantul bosniac Sulejman Krpic (29 ani), a semnat un angajament pentru acest sezon, plus încă unul. Krpic a evoluat în ultima parte a anului 2020 în Coreea de Sud, la Suwon Bluewings, în CV-ul său apărând şi cluburi precum Tractor Sazi (Iran), cu care a jucat în Cupa Campionilor Asiei, Zelzejnicar, Sloboda Tuzla, dar şi AIK (Suedia), informează News.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *