Soarele va începe să moară peste aproximativ 5 miliarde de ani, când se va extinde și va înghiți planetele cele mai apropiate de el – posibil inclusiv Pământul – înainte de a-și expulza straturile exterioare și de a forma o rămășiță stelară numită pitică albă. Cercetătorii au însă o altă teză în privința exoplanetelor.
- Cercetătorii au realizat acum observații detaliate asupra unei exoplanete, termenul pentru planetele din afara propriului nostru sistem solar, și au ajuns la o nouă teorie.
- Ea se află la 81 de ani-lumină de Pământ, în constelația Dragonul. Un an-lumină înseamnă aproximativ 9.500 de miliarde de kilometri, adică distanța parcursă de lumină într-un an.
Această exoplanetă este asemănătoare lui Jupiter și a supraviețuit timp de miliarde de ani după moartea unei stele similare Soarelui.
Cercetătorii au stabilit că masa acestei planete gazoase, numită WD 1856 b, este de aproximativ opt ori mai mare decât cea a lui Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar, scrie Reuters. Temperatura atmosferei sale, de aproximativ 127 de grade Celsius, este surprinzător de ridicată.
Planeta orbitează foarte aproape de pitica albă rămasă în urma exploziei stelare. Unii astronomi cred că planeta a „migrat” treptat spre interior. Ea se află acum de 50 de ori mai aproape de pitica albă decât este Pământul de Soare și își încheie o orbită completă în doar 1,4 zile.
WD 1856 b ilustrează modul în care unele planete pot supraviețui morții stelei în jurul căreia orbitează, așa cum s-ar putea întâmpla și cu unele dintre planetele sistemului solar după dispariția Soarelui.
Totuși, dinamica la care este supusă WD 1856 b diferă de cea pe care ar putea-o experimenta eventualele planete supraviețuitoare ale Sistemului Solar. Planeta se află într-un mediu gravitațional neobișnuit, deoarece pitica albă face parte dintr-un sistem triplu de stele, alături de două pitice roșii, fiecare având aproximativ 30% din masa Soarelui.
Cercetătorii încearcă să înțeleagă de ce WD 1856 b se află atât de aproape de pitica albă.
Astronomii au două ipoteze legate de planetă
„Există două ipoteze principale, aflate în competiție, privind modul în care WD 1856 b a ajuns pe orbita foarte strânsă pe care o observăm astăzi”, a declarat astrofizicianul Christopher O’Connor, de la Universitatea Northwestern din statul Illinois, unul dintre autorii studiului publicat în revista Nature.
Prima ipoteză susține că planeta a fost înghițită de steaua sa în timpul fazei finale a vieții acesteia – când steaua s-a extins în ceea ce este cunoscut drept faza de gigantă roșie – dar a reușit să supraviețuiască chiar în exteriorul nucleului stelar, care ulterior s-a transformat într-o pitică albă.
A doua ipoteză afirmă că planeta s-a aflat inițial suficient de departe pentru a evita să fie înghițită, însă influențele gravitaționale ale altor obiecte din apropiere, precum cele două pitice roșii, au împins-o ulterior pe orbita actuală.
Descoperirea inițială a planetei WD 1856 b, anunțată în 2020, a oferit primele dovezi concludente că planetele pot supraviețui morții unei stele asemănătoare Soarelui. Noul studiu oferă o înțelegere mai profundă a compoziției și a istoriei acestei planete.
Un sistem cosmic aparte
Cercetătorii au studiat-o cu ajutorul Telescopului Spațial James Webb. Ea este alcătuită în principal din hidrogen și heliu, la fel ca Jupiter, însă conține o cantitate neobișnuit de mare de metan.
Cercetătorii pun temperatura ridicată a planetei pe seama interacțiunilor cu puternicele forțe gravitaționale exercitate de pitica albe, pe măsură ce orbita sa s-a apropiat de aceasta în timp.
Deși stelele sunt, în mod obișnuit, mult mai mari decât planetele lor – Soarele are un volum de aproximativ 1.000 de ori mai mare decât Jupiter – această planetă este de aproximativ 500 de ori mai mare decât pitica albă, care este doar puțin mai mare decât Pământul. Pitica albă este însă mult mai grea, trăsătura definitorie a acestor rămășite cosmice fiind masa lor extrem de compactă.
Pitica albă s-a format dintr-o stea care avea o masă de până la două ori mai mare decât cea a Soarelui și care a murit în urmă cu aproximativ 5 miliarde de ani.
Soarta propriului nostru sistem solar și a Pământului
Când Soarele va ajunge în faza de gigantă roșie, va deveni de aproximativ 200 de ori mai mare decât este în prezent și va înghiți cu siguranță planetele cele mai apropiate, Mercur și Venus.
„Restul planetelor aflate dincolo de orbita Pământului vor fi cu mult dincolo de dimensiunea maximă pe care o va atinge Soarele, astfel că, cel mai probabil, vor continua pur și simplu să orbiteze în jurul piticei albe rămase în urma Soarelui”, a spus O’Connor.
„Totuși, deoarece Soarele își va pierde aproximativ jumătate din masă pe măsură ce se va transforma într-o pitică albă, ne așteptăm ca planetele supraviețuitoare să se îndepărteze treptat până când vor ajunge la distanțe orbitale de aproximativ două ori mai mari decât cele actuale”, a adăugat O’Connor.
Soarta Pământului rămâne incertă.
„Nu putem prezice cu suficientă precizie orbita viitoare a Pământului pentru a ști dacă se va afla în interiorul sau în afara «zonei de pericol» atunci când Soarele va ajunge la sfârșitul vieții sale”, a spus O’Connor. „Din fericire, este o problemă pe care mai avem la dispoziție miliarde de ani să o rezolvăm”, a glumit astronomul.
