
Funeraliile lui Issam Abdallah, jurnalist Reuters ucis într-un atac israelian Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Atacul israelian care a ucis un jurnalist al agenţiei Reuters şi a rănit alţi şase în ziua de 13 octombrie 2023 în sudul Libanului este „o crimă de război”, a afirmat vineri un raportor al ONU, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Atacul a avut loc la începutul războiului dintre Israel şi Hezbollahul libanez, încheiat în noiembrie 2024, după ce a făcut mii de morţi, dintre care peste 1.100 de femei şi copii în Liban, potrivit raportorului special cu privire la execuţiile extrajudiciare, Morris Tidball-Binz.
Într-o conferinţă de presă la Beirut, el a apreciat că tirurile care i-au vizat pe jurnalişti au fost „un atac premeditat, ţintit şi în doi timpi al forţelor israeliene, o încălcare evidentă (…) a dreptului internaţional, o crimă de război”.
La 13 octombrie 2023, un atac l-a ucis pe videojurnalistul Issam Abdallah al agenţiei Reuters şi a rănit alţi şase reporteri, printre care doi ai AFP, Dylan Collins şi fotografa Christina Assi, căreia i-a fost ulterior amputat piciorul drept.
Anchete independente, una dintre ele purtată de AFP, au ajuns la concluzia că a fost utilizat un obuz de tanc de 120 mm de origine israeliană. Israelul a negat că ar fi vizat jurnalişti.
La 25 octombrie 2024, alţi trei jurnalişti au fost ucişi în somn de o lovitură israeliană în sudul Libanului, potrivit autorităţilor acestei ţări. „Ei dormeau într-o reşedinţă pentru jurnalişti clar identificată (…) ceea ce nu ar fi putut să treacă neobservat de Forţele de apărare israeliene, care au bombardat locul”, a declarat raportul special.
Armata israeliană a transmis că atacul viza luptători ai Hezbollah şi că el este „în curs de examinare”.
Raportorul Tidball-Binz s-a declarat „profund preocupat de amploarea, numărul şi gravitatea atacurilor israeliene (…) inclusiv de încălcările dreptului internaţional”. „Aceasta continuă astăzi” în Liban, a adăugat el.
În pofida încetării focului intrate în vigoare la 27 noiembrie 2024, Israelul continuă să lovească teritoriul libanez, afirmând că vizează Hezbollah, dar omorând de asemenea civili, printre care un tată şi cei trei copii ai săi pe 21 septembrie. Naţiunile Unite au indicat săptămâna trecută că pot confirma moartea a 103 civili în Liban de la declararea armistiţiului.