AUR reclamă “înscenări mizerabile” şi transmite “întreaga susţinere” pentru Maia Morgenstern – Esential

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) reclamă ”înscenări mizerabile” în numele formaţiunii şi transmite “întreaga susţinere pentru Maia Morgenstern”. Reprezentanții partidului se declară “consternaţi în faţa acestei intoxicări”, pe care o consideră “incalificabilă”.

Într-un comunicat de presă transmis sâmbătă seară și citat de News.ro, reprezentanții AUR reclamă “fake news” şi “înscenări mizerabile”.

  • “Dar toate atacurile şi manipulările care încearcă să ne discrediteze nu fac decât să confirme că reprezentăm o forţă puternică şi incomodă pentru cei care vor să îngenuncheze România (…)
  • Un astfel de personaj a săvârşit în numele AUR un atac degradant şi suburban la adresa doamnei Maia Morgenstern, un artist emerit şi îndrăgit de românii de pretutindeni, promotor neobosit al culturii în România”, a transmis AUR.

Formaţiunea neagă orice implicare în incidentul pe care-l cataloghează drept ”o intoxicare”.

  • ”Suntem consternaţi în faţa acestei intoxicări pe care o considerăm incalificabilă! Este de domeniul evidenţei că acest incident trist este o provocare care trebuie pedepsită în cel mai aspru mod. Dorim să informăm opinia publică din România că cetăţeanul numit Andrei Illarie nu este membru al Alianţei pentru Unirea Românilor.
  • Cerem organelor abilitate să se sesizeze, să identifice, să ancheteze şi să pedepsească această persoană cu celeritate, conform legislaţiei în vigoare. Suntem alături de doamna Maia Morgenstern şi o asigurăm de întreaga noastră consideraţie”, a mai transmis formaţiunea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *