Autorități, către bucureștenii care merg pentru testare la centrele deschise în spitale: Nu vă deplasați cu mijloace de transport în comun dacă suspectați că aveți coronavirus / Lista spitalelor în care pot fi făcute teste COVID – Sanatate

Bucureștenii care vor să se testeze pentru COVID la domiciliu așteaptă peste 72 de ore
Ministerului Sănătății a anunțat sâmbătă seară că măsura a fost decisă în urma unor teleconferințe avute de ministrul Alexandru Rafila cu secretarii de stat, cu direcţiile de sănătate publică, cu managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov şi cu managerii spitalelor din Bucureşti şi Ilfov.
Aceasta, în condițiile în care Serviciul de Ambulanță București-Ilfov nu mai face față numărrului mare de solicitări pentru testarea la domiciliu a pacienţilor care au simptome de infecţie respiratorie, compatibile cu infecţia cu SARS-CoV-2, ceea ce a dus la întârzieri ce depăşesc 72 de ore, preciza Ministerul Sănătății.
Conform sursei citate, call-center-ul de la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti înregistra peste 2.000 de solicitări pentru aproximativ 6.000 de persoane potenţial infectate cu SARS-CoV-2.