Avertismentul SUA pentru Israel / Cum răspunde Netanyahu acuzațiilor privind situația disperată a spitalelor din Gaza

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Statele Unite vor să evite luptele armate în interiorul spitalelor din Fâşia Gaza, care pun în pericol vieţile civililor, şi au transmis punctul lor de vedere forţelor israeliene, a declarat duminică consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, conform Reuters. Tot duminică, premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat că Israelul nu va opri luptele în jurul spitalului Al Shifa din Gaza și că a oferit combustibil complexului medical, care şi-a suspendat activitatea din cauza lipsei acestuia, dar că Hamas a refuzat să-l primească.

Razboiul Israel – HamasFoto: Abed Rahim Khatib / DPA / Profimedia

  • „Statele Unite nu doresc să vadă schimburi de focuri în spitale în care oameni nevinovaţi, pacienţi care primesc îngrijiri medicale, sunt prinşi în schimbul de focuri şi am avut consultări active cu Forţele de Apărare israeliene pe această temă”, a declarat Sullivan la CBS News, conform Reuters.

Sullivan a declarat că informaţii din surse deschise arată că Hamas foloseşte spitalele, aşa cum foloseşte multe alte facilităţi civile, pentru comandă şi control, pentru depozitarea armelor, pentru a-şi găzdui luptătorii: „Şi aceasta este o încălcare a legilor războiului”.

„Scopul nostru nu este să preluăm spitale”

Al-Shifa şi alte spitale din nordul Fâşiei Gaza, centrul războiului purtat de Israel de o lună pentru a distruge Hamas şi a elibera ostaticii deţinuţi de militanţi, spun că abia reuşesc să îngrijească pacienţii. Mai multe persoane sunt rănite zilnic de bombardamentele israeliene. Mai mult, cel mai mare spital din Gaza și-ar fi suspendat activitatea din cauza lipsei de combustibil.

Sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IDF Daniel Hagari a spus că armata israeliană va oferi „asistența necesară” pentru a scoate copiii din spital.

Duminică, purtătorul de cuvânt al Armatei israeliene (IDF), Richard Hecht, a declarat pentru Sky News că planurile de evacua bebelușii din spitalul al-Shifa din Gaza sunt încă „în curs de elaborare”.

„Înțelegem și muncim foarte mult pentru a încerca să ne coordonăm acest efort. Vor veni mai multe informații despre asta. Scopul nostru nu este să preluăm spitale. Scopul nostru este dezmembrarea infrastructurii teroriste”, a spus oficialul israelian, conform The Times of Israel.

Netanyahu spune că a oferit combustil pentru cel mai mare spital din Gaza, dar că Hamas a refuzat

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că Israelul a oferit combustibil spitalului Al Shifa din Gaza, dar că militanţii Hamas au refuzat să-l primească.

Întrebat duminică de NBC News dacă acuzaţiile israeliene potrivit cărora Hamas ar avea un post de comandă sub principalul spital din Gaza justifică punerea în pericol a vieţilor bolnavilor şi a bebeluşilor, Netanyahu a răspuns: „Dimpotrivă, ne-am oferit de fapt, noaptea trecută, să le dăm suficient combustibil pentru a face să funcţioneze spitalul, să facă să funcţioneze incubatoarele şi aşa mai departe, pentru că nu avem nicio luptă cu pacienţi sau civili. Hamas, care se ascunde în spitale şi se plasează acolo, nu vrea combustibil pentru spital… Ei vor să obţină combustibil pe care îl vor duce din spitale la tunelurile lor, la maşina lor de război”.

„Nu există niciun motiv pentru care să nu putem scoate pacienții de acolo”

Într-un alt interviu, acordat CNN, Benjamin Netanyahu a spus că Israelul nu va opri luptele în jurul spitalului Al Shifa din Gaza.

Întrebat cum se va asigura Israelul că persoanele bolnave și rănite nu vor fi prinse în atacurile israeliene, premierul israelian a răspuns: „Ei bine, am sunat pentru a evacua toți pacienții din acel spital și, de fapt, aproximativ 100 au fost deja evacuați”.

El nu a explicat cum ar trebui evacuați pacienții în stare gravă din spitalul al-Shifa și din alte spitale asediate din Gaza, notează CNN.

„Le spunem să plece. Îi ajutăm creând coridoare sigure. Așa că am desemnat rute către o zonă sigură, la sud de orașul Gaza, unde nu există lupte și le spunem să meargă acolo”, a afirmat Netanyahu.

El a spus că nu va implementa „pauze umanitare” de câteva zile, așa cum au cerut SUA, pentru eliberarea ostaticilor, premierul israelian afirmând că „exact asta vrea Hamas”.

Duminică, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că a pierdut contactul cu personalul de la spitalul al-Shifa, precizând că în ultimele două zile spitalul ar fi fost „atacat de mai multe ori, provocând moartea şi rănirea multor persoane”.

Conform organizației ONU, martorii au văzut tancuri care au înconjurat spitalul, unde s-au adăpostit şi mulţimi de palestinieni, în speranţa că un spital nu va fi atacat.

‘„Unitatea de terapie intensivă a suferit pagube în urma bombardamentelor, în timp ce zonele spitalului în care se adăposteau persoanele strămutate au fost, de asemenea, avariate”, a transmis OMS într-un comunicat, adăugând că „au murit pacienţi din cauza întreruperii energiei electrice”

OMS s-a declarat îngrijorată de soarta sutelor de pacienţi aflaţi încă în spital, inclusiv a „bebeluşilor aflaţi în aparate de menţinere a vieţii”. Înainte de a se pierde contactul, agenţia a susținut că numărul pacienţilor era dublu faţă de capacitatea spitalului.

spot_imgspot_img