Beijingul și faza 3: comerț electronic și coduri QR – International

Rețeta folosită de Beijing pentru a lăsa în urmă cea mai critică fază a epidemiei nu numai că s-a dovedit a fi eficientă, dar a devenit rapid un exemplu urmat în întreaga lume.

După ce a coborât curba epidemiologică datorită carantinării, autoritățile nu au lăsat garda jos. Dimpotrivă: exact în acel moment, guvernul chinez a pus bazele intrării Chinei, în deplină siguranță, în ceea ce ar putea fi numită „faza 3”, potrivit Il Giornale, citat de Rador.

Controlul și prevenirea au devenit cele două noi cuvinte cheie ale țării, motiv pentru care măsurile stricte de securitate au însoțit revenirea progresivă la viața de zi cu zi a poporului chinez. Într-un moment atât de delicat, relaxarea ar fi fost o greșeală gravă, prin urmare, de la utilizarea tehnologiei până la utilizarea constantă a echipamentelor de protecție personală, cetățenii au învățat să convieţuiască cu ameninţarea Covid-19. Măsurile adoptate în fostul Imperiu de Mijloc vizează practic fiecare sector economic și social.

Facem câteva exemple pentru a înțelege mai bine în ce constă rețeta chineză și cum ar putea fi folosită şi de alte țări. Din punct de vedere economic, când magazinele au fost închise și oamenii s-au izolat în case, China a mizat totul pe comerțul electronic. Cumpărăturile online au permis multor companii să continue să facă afaceri chiar și în timpul izolării; în acest fel, efectele secundare ale pandemiei asupra sistemului economic al țării au fost reduse la minimum. De la restaurante la supermarketuri, trecând prin magazinele cu amănuntul și magazinele mici, practic toată lumea a efectuat expedieri, alimentând cererea pieței interne. După trecerea etapei critice a epidemiei, comerțul online continuă să fie un pilon al țării, precum și o oportunitate pentru milioane de companii.

Un alt aspect interesant soseşte din domeniul alimentației. Acum, când viața chinezilor a început să decurgă normal, restaurantele sunt din nou 100% operaționale. Numai că, pentru a evita posibile infecții sau focare, clienții sunt supuși unor măsuri stricte de control. Înainte de a intra în spații este necesar să se supună măsurării temperaturii corpului și să-şi dezinfecteze mâinile. Odată ajunși în interior, clienţii sunt conduşi la mese aşezate la o distanță sigură unele de celelalte. În unele restaurante, pentru a asigura distanțarea socială între clienți și chelneri, în loc de meniurile clasice de hârtie, există coduri QR pe mese. La ce folosesc? Clientul le scanează cu propriul telefon pentru a face comenzile dorite și pentru a finaliza plata consumaţiei. Astfel, totul decurge în siguranță maximă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *