Belarus: Președintele Lukașenko ordonă armatei să apere integritatea teritorială a țării – International

Președintele belarus Alexandr Lukașenko a ordonat sâmbătă ministrului Apărării să ia “măsurile cele mai stricte” pentru a apăra integritatea teritorială a țării, marcată de mișcarea de protest după controversatele alegeri prezidențiale din 9 august, scrie AFP.

Lukașenko, la putere de 26 de ani, a inspectat sâmbătă unitățile militare din Grodno, în vestul țării, în apropiere de granița cu Polonia, potrivit unui comunicat publicat pe Telegram de președinție.

La poligonul militar din Grodno, acesta a denunțat o mișcare de protest instigată “din exterior”.

“Ordon ministrului Apărării (…) să apere înainte de toate perla vestică a Belarusului, al cărei centru este în Grodno. Și să ia măsurile cele mai stricte pentru a apăra integritatea teritorială a țării noastre”, a declarat Lukașenko.

Declarațiile vin în contextul în care între 28 și 31 august sunt prevăzute vaste exerciții militare în regiunea Grodno.

Alexandr Lukașenko, care susține că a câștigat alegerile cu 80% din voturi, se confruntă cu o mișcare de protest inedită în această fostă republică sovietică.

Opoziția acuză fraude masive și organizează zilnic proteste în țară.

Un “consiliu de coordonare”, destinat să promoveze tranziția politică după alegeri, a fost format în această săptămână de către opoziție. În replică, autoritățile au demarat joi o anchetă pentru afectarea securității naționale.

Lidera opoziției, Svetlana Tihanovskaia, refugiată în Lituania, a asigurat vineri că poporul belarus “nu va accepta niciodată actualul leadership”.

La rândul lui, Lukașenko a asigurat vineri că va “rezolva problema” mișcării de protest.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *