Belgia: A fost găsit trupul lui Jurgen Conings, extremistul considerat periculos şi care era căutat de o lună – International

Trupul neînsufleţit al lui Jurgen Conings, instructor militar simpatizant al extremei drepte, care era înarmat şi considerat periculos şi era căutat din luna mai, a fost găsit, într-o zonă de pădure a Belgiei, în apropierea frontierei cu Olanda, relatează News.ro citând BBC.

Conings, care avea 46 de ani, se afla pe o listă de persoane suspectate de extremism şi a ameninţat mai mulţi oameni, inclusiv pe expertul care a condus campania Belgiei împotriva Covid-19. Bărbatul era căutat de aproximativ o lună, iar în căutări au fost implicaţi sute de poliţişti.

Potrivit procurorilor, există indicii că bărbatul, care a dispărut la 17 mai, s-a sinucis prin împuşcare. Cadavrul a fost găsit duminică, în Parcul Naţional Hoge Kempen, de către primarul oraşului Maaseik, care trecea prin zonă cu bicicleta şi a simţit un miros puternic venit de la trupul neînsufleţit.

Virusologul Marc Van Ranst, care a condus campania Belgiei împotriva Covid-19, a trebuit să fie dus, împreună cu familia sa, într-un loc sigur după ce Conings a dispărut. “Este în special o uşurare pentru fiul meu faptul că a fost găsit. Sunt de puţin mai mult de o lună în locul sigur în care am fost plasat. Iar astăzi este ziua mea. Sper să revin curând la viaţa normală”, a declarat Van Ranst.

El a postat şi pe Twitter un mesaj: “Gândurile mele se îndreaptă către rudele şi copiii lui Jurgen Conings. Pentru ei sunt veşti foarte triste, pentru că au pierdut un tată, o rudă sau un prieten”.

Luna trecută, maşina bărbatului căutat a fost găsită şi în vehicul s-au descoperit patru lansatoare antitanc şi muniţie. Conings ar fi lăsat scrisori înainte de a dispărea, în care ar fi scris că nu mai poate trăi într-o societate în care “politicienii şi virusologii ne-au luat totul”.

La 21 mai, guvernul belgian s-a angajat să înăsprească reglementările privind accesul militarilor la armament, în contextul polemicii cu privire la nesupravegherea lui Jurgen Conings.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *