Belgia: Primarul orașului Bruges a fost înjunghiat pe stradă / Autorul atacului a fost arestat – International

Primarul orașului belgian Bruges a fost înjunghiat în gât, sâmbătă, pe stradă, de un bărbat care a fost repede arestat, a declarat Parchetul pentru AFP.

Dirk De fauw, 62 de ani, care este de asemenea avocat, a fost transportat la spital pentru a fi operat, iar starea sa este ”stabilă” a spus purtătoarea de cuvânt a Parchetului Celine D’havé, fără a da alte detalii.

Aceasta a confirmat că a fost deschisă o anchetă pentru ”tentativă de omor”.

Parchetul nu a dat nicio informație cu privire la bărbatul arestat.

Potrivit primele date raportate de către mass-media, faptele au avut loc la finele dimineații în apropierea cabinetului de avocatură al primarului, în districtul Sint-Andries.

Autorul ar putea fi un client sau un fost client al avocatului, ”cu un trecut psihiatric”, a scris cotidianul Het Laatste Nieuws.

Informații pe care Parchetul nu le-a putut confirma la începutul după-amiezii.

”Este prea devreme pentru a spune orice, investigăm circumstanțele”, a adăugat D’havé pentru AFP.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *