Cel puțin șase regiuni din Rusia au implementat un sistem de raționalizare a benzinei pe baza plăcuțelor de înmatriculare, în care șoferii al căror număr începe cu o cifră impară au voie să își alimenteze autovehiculele în zilele impare ale lunii, și invers, potrivit The Moscow Times.
Măsura a fost luată ca răspuns la cozile din bezinării, care se creează pe fondul penuriei de combustibil pe care au provocat-o atacurile ucrainene asupra rafinăriilor de petrol.
Oriol, regiune din zona centrală a Rusiei, a fost prima care a introdus această schemă de raționalizare, luna trecută, pentru a face față crizei de combustibil.
Joi, un astfel de sistem a fost adoptat și de regiunile Nijni Novgorod și Mordovia, dar și de orașul Astrahan. Regiunea Pskov s-a alăturat sistemului vineri, urmată de regiunile Lipețk și Kirov, unde restricțiile intră în vigoare sâmbătă.
Regiunile Ivanovo, Tambov și Iaroslavl analizează, de asemenea, reguli similare.
Val de atacuri ucrainene asupra rafinăriilor rusești
Cele mai multe dintre rafinăriile din Rusia au fost vizate de atacuri ucrainene cu drone, începând din această primăvară, într-o încercare a Kievului de a crește costurile războiului pentru Kremlin și de a perturba viața de zi cu zi a rușilor.
Atacurile ucrainene au redus sau chiar oprit producția din centrele vizate, provocând penurii de combustibil în toată țara și o creștere a prețurilor.
În iunie, președintele rus Vladimir Putin a recunoscut că țara se confruntă cu o „oarecare penurie” de combustibil din cauza atacurilor ucrainene.
Rusia a introdus interdicții temporare la exportul de motorină, benzină și kerosen pentru a aborda criza. În plus, a început să importe benzină din străinătate, inclusiv din Belarus și India.
Este de așteptat ca problemele de aprovizionare de pe piața internă să se amelioreze în cursul lunii iulie, pe măsură ce rafinăriile își reiau operațiunile, iar importurile de combustibil cresc, au declarat surse din industrie pentru Reuters.






