Biden justifică doborârea balonului chinez suspectat de spionaj, dar nu vrea un nou Război Rece

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

„După cum am spus de la începutul mandatului Administraţiei mele, noi vrem competiţie, nu conflict cu China. Nu vrem un nou Război Rece. Dar nu îmi prezint scuze şi vom fi competitori”, a declarat preşedintele Biden, precizând că va aborda subiectul cu preşedintele Chinei, Xi Jinping.

„Sper să putem aprofunda această temă”, a subliniat liderul de la Casa Albă, conform site-ului Axios.com, fără a preciza când va discuta cu Xi Jinping.

Pe 4 februarie, armata americană a doborât un balon chinez în Oceanul Atlantic, în largul coastelor statului Carolina de Sud. China a susţinut că balonul depistat în spaţiul aerian al Statelor Unite era un dispozitiv „civil” pentru „cercetare”, în principal în domeniul meteorologic. Beijingul a exprimat „regret” că balonul a ajuns în spaţiul aerian american din cauza unei situaţii de „forţă majoră”. Departamentul Apărării de la Washington a respins această poziţie, subliniind că era „un balon de supraveghere”.

Administraţia de la Beijing a condamnat vehement doborârea balonului, ameninţând cu reacţii şi îndemnând Washingtonul să evite escaladarea crizei. Din cauza incidentului, secretarul de Stat american, Antony Blinken, a decis amânarea unei vizite în China. Opoziţia republicană de la Washington intenţionează să lanseze o anchetă asupra modului în care Administraţia Biden a reacţionat la cazul balonului chinez.

Administraţia de la Washington a transmis că nu există indicii că celelalte trei obiecte doborâte în spaţiul aerian al Statelor Unite sau Canadei ar fi aparţinut Chinei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.

Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.

spot_imgspot_img