Bilanțul victimelor unui grav accident rutier în Canada a crescut la 16 morți

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Una dintre cele zece persoane rănite în coliziunea de joia trecută dintre un microbuz și o semiremorcă în centrul Canadei a murit la spital, ridicând bilanțul la 16 morți, potrivit AFP.

Politia canadiana ancheteaza presupuse sectii de politie ale Chinei pe teritoriul sauFoto: Canadian Press / Shutterstock Editorial / Profimedia

Femeia „se afla în spital de la coliziunea din 15 iunie și a cedat în urma rănilor suferite”, a precizat poliția canadiană într-un comunicat.

Accidentul, unul dintre cele mai grave din ultimii ani în această țară, a avut loc în provincia Manitoba, la intersecția a două autostrăzi.

Alte nouă persoane se află în continuare la spital, dintre care mai multe în stare critică. În total, 25 de persoane cu vârste cuprinse între 58 și 88 de ani, care se îndreptau spre un cazinou, se aflau în microbuz în momentul producerii accidentului.

Potrivit primelor concluzii ale anchetei, care este încă în curs de desfășurare, microbuzul a intrat în intersecție în momentul în care semiremorca se apropia.

Această tragedie este un ecou al unui accident care a avut loc în 2018 în provincia vecină Saskatchewan.

Cincisprezece persoane au fost ucise într-o coliziune între un camion și un autobuz care transporta tineri jucători de hochei pe gheață.

spot_imgspot_img