Bloomberg: Sistemul Apple/Google poate monitoriza o treime din populaţia lumii / Pot apărea controverse – Companii

Aplicaţia dezvoltată de Apple şi Google are potenţialul de a monitoriza mai mult de o treime din populaţia lumii şi riscă să genereze controverse privind protecţia sferei private, notează agenţia de presă Bloomberg, citată de Mediafax..

Apple şi Google au anunţat vineri seară că au decis să colaboreze pentru crearea unor aplicaţii destinate smartphone-urilor în scopul localizării persoanelor infectate cu noul coronavirus şi a contactelor acestora, cele două companii subliniind că vor fi respectate normele de protecţie a sferei private.

Spre exemplu, dacă un utilizator este diagnosticat cu boala Covid-19 şi introduce datele în aplicaţie, ceilalţi utilizatori de care se apropiase în zilele precedente vor primi notificări. Perioada ar putea fi de 14 zile, dar autorităţile de sănătate publică pot stabili orice interval.

Sistemul iOS al Apple şi cel Android, dezvoltat de Google, au în total circa trei miliarde de utilizatori, mai mult de o treime din populaţia Terrei.

“Tehnologia este controversată deoarece implică distribuirea de informaţii medicale sensibile între miliarde de oameni prin dispozitive mobile care transmit constant locaţiile. Unii politicieni şi reprezentanţi ai autorităţilor de reglementare avertizează că dreptul cetăţenilor la viaţă privată trebuie protejat”, notează agenţia Bloomberg.

“Noi avertizăm că măsurile luate pentru a opri răspândirea coronavirusului trebuie să protejeze şi dreptul la viaţă privată al fiecărui cetăţean american”, au comunicat membrii Asociaţiei pentru Libertate din Camera Reprezentanţilor (House Freedom Caucus), un grup de politicieni republicani conservatori din Camera Reprezentanţilor din SUA. Asociaţia i-a trimis o scrisoare preşedintelui Donald Trump.

“Bazele de date colosale ale Google despre deplasările zilnice ale americanilor, la care se adaugă puterea deţinută de instituţiile locale, statale şi federale generează o perspectivă alarmantă”, avertizează asociaţia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *